Zona Metropolitană Cluj urmează să fie monitorizată cu drone, pentru respectarea restricţiilor impuse populaţiei în privinţa circulaţiei. Anunțul a fost făcut joi de Prefectura Cluj.
”Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum şi necesitatea unei monitorizări cât mai stricte a respectării măsurilor impuse de autorităţi pentru împiedicarea răspândirii COVID-19, Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, anunţă implementarea unui Plan de măsuri pentru supravegherea prin fotografiere şi videofilmare aeriană a Zonei Metropolitane Cluj, cu ajutorul aeronavelor fără pilot (dronelor)”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Prefecturii Cluj.
Conform sursei citate, se va urmări, în principal, verificarea respectării dispoziţiilor referitoare la condiţiile de părăsire a domiciliului, carantină şi izolare la domiciliu. De asemenea, se vor obţine date referitoare la aglomerări de persoane în zone importante ale municipiului Cluj-Napoca (parcuri, zone de agrement, pieţe agroalimentare, intrări sau parcări ale supermarket-urilor), dar şi dimensionarea corespunzătoare a efectivelor angrenate în misiuni de menţinere a ordinii publice.