"Eu am propus realizarea acestui program în două etape. În prima etapă vrem să implementăm până în 2020 o serie de tehnologii care să asigure producerea de energie alternativă la nivel local, în paralel cu măsuri de eficientizare energetică, iar până în 2030 oraşul să fie absolut independent energetic. Astfel, toată energia va fi produsă local, iar surplusul de energie va fi exportat spre alte zone", a spus Klingeis.
În opinia acestuia, un astfel de program presupune investiţii de peste 50 de milioane de euro, o sumă rezonabilă ţinând cont de beneficiile aduse comunităţii locale.
"Sunt necesare investiţii de circa 50 de milioane de euro pentru un oraş mic, cu 14.000 de locuitori, cât are Avrig, ca să fie independent energetic şi să nu mai aibă nevoie de niciun fel de resurse fosile din alte zone. Mi se pare o sumă rezonabilă ca să devii independent energetic şi în acelaşi timp să creezi locuri de muncă în comunitate, să aduci plus valoare unor sectoare, cum ar fi agricultura, pentru că biomasa şi biogazul implică modernizarea sectorului deoarece se va produce materia primă pe nişte terenuri care oricum nu sunt valorificate, ci sunt lăsate în paragină", a explicat primarul oraşului Avrig.
Acesta a precizat că o parte din investiţii sunt asigurate deoarece sunt companii interesate de a investi, în această zonă, în tehnologii pentru producerea de energie alternativă.
‘Avem compania Bosch din Germania, care va investi pe 40 de hectare într-un parc fotovoltaic, iar o societate din Anglia va construi o centrală pe biomasă, dar mai avem şi alţi investitori pe hidro şi pe biogaz. Suntem în negocieri şi cu investitorii chinezi pentru a aduce şi alte echipamente în domeniul energiilor regenerabile. Toate acestea vor fi integrate în zona administrativă a Avrigului, vor crea locuri de muncă şi o stabilitate economică pentru oamenii din zonă’, a adăugat edilul oraşului Avrig.
Nu în ultimul rând, Arnold Klingeis a menţionat că alături de investiţiile în tehnologie sunt importante şi măsurile de eficientizare energetică.
"Energia care nu este consumată nu trebuie produsă. Este importantă încurajarea izolării termice a blocurilor, schimbarea sistemelor de iluminat, dar şi implementarea unor sisteme de management a consumului energetic într-un apartament sau o casă. Toate combinate vor avea un impact puternic asupra comunităţii, consumul se va diminua cu 60-80%, iar diferenţa va fi produsă din surse alternative. Consider că energia regenarabilă este un catalizator al dezvoltării durabile pentru comunităţile mici şi mijlocii din România", a mai spus primarul oraşului Avrig.
Sursa: Agerpres