„Planul naţional de investiţii şi relansare economică ‘Reclădim România’, spre deosebire de planul PSD din 2016 care a fluturat o înşiruire de deziderate şi atât, se diferenţiază întru totul de ceea ce a fost prezent până acum ca plan sau proiect de ţară, pentru că este un nou model de dezvoltare economică bazat pe o serie de principii: investiţii în infrastructură, digitalizare, inovare, competitivitate şi export de produse cu valoare ridicată, creştere economică, creştere masivă a locurilor de muncă.
Şi asta în condiţiile în care Guvernul a reuşit păstrarea locurilor de muncă în ciuda crizei, plătind 75% din salariul celor aflaţi în şomaj tehnic, plătind 41,5% din salariul celor care revin acum în muncă, iar în 5 luni s-au investit 13 miliarde de lei în economice, cel mai ridicat nivel al investiţiilor publice din ultimul deceniu”, a transmis Oprea într-o conferinţă de presă, la sediul PNL Dolj.
Marile proiecte de infrastructură ale României
„Toate cele 50 de măsuri luate de Guvernul Orban în perioada crizei sanitare au condus către următorul fapt: la 15 martie a.c. numărul total al contractelor de muncă active era de 6.547.970, iar la 1 iunie 2020, numărul contractelor de muncă active este aproximativ egal. Am decontat TVA pentru 15.000 de firme, am plătit concediile medicale restante, iar prin IMM Invest lansat în timpul crize, am asigurat acces la finanţare cu dobândă zero şi credit garantat până la 90% pentru peste 10.000 de firme care au accesat finanţări de 10 miliarde de lei.
În maxim o lună va începe implementare măsurilor anunţate cu un pri adoptarea tuturor actelor normative, ceea ce înseamnă primul pas pentru desăvârşirea acestui nou plan. Noul model liberal lansat pe investiţii şi creşterea numărului de locuri de muncă se deosebeşte radical de cel al PSD care era bazat pe creşterea consumului. Marile proiecte de infrastructură ale României – străzi, drumuri, apă, canalizare -, au fost tergiversate de PSD, aici având şi singurul capitol de investiţii”, a adăugat acesta.
2 milioane de români repatriaţi în timpul crizei
„Investiţiile de acum vor asigura creşterea reală pentru pensii şi alocaţii în viitor. Comentariile de pe canapea ale PSD au fost că le-au fost furate programele, autostrăzile, drumurile expres şi spitalele regionale pe care nu le-au făcut. Programul se bazează pe un nou model de creştere economică: stimularea şi dezvoltarea capitalului autohton şi a competitivităţii economiei româneşti, investiţii în domenii strategice ale infrastructurii publice, transformarea digitală a economiei şi a administraţiei publice, pregătirea economiei pentru revoluţia tehnologică.
În ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard, se urmăreşte să ajungă la 87% din media UE a celor 27 de state membre la orizontul anului 2025. În mod paradoxal criza a accelerat digitalizarea şi în 5 luni de zile s-a digitalizat mai mult decât într-un deceniu”, a conchis preşedintele PNL Craiova.