Primul portret de candidat la Cotroceni: Mircea Geoană. Din negura istoriei

Simona Ionescu

SURSA FOTO: Capital

Se vorbește mult în această perioadă despre Mircea Geoană, candidat la președinție. Ba ca independent, ba din partea PSD, care l-ar curta să-l reprezinte fiindcă Ciolacu nu vrea să se înscrie în cursă, ba împins în față de „rețeaua lui Coldea” cu milionarii ei cu tot. Desigur, nu lipsește nici scenariul că Geoană e susținut de americani și NATO, care-i netezesc drumul ca să-i ia locul lui Iohannis. Viitorul unui candidat stă însă în trecutul lui politic. Vi-l amintiți pe al lui Geoană?

Portret de candidat la Cotroceni

La jumătatea anilor 90, Mircea Geoană era tânărul purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, care s-a remarcat prin discurs și relația deschisă cu presa. Mi-amintesc că i-am publicat atunci în ziar o fotografie cu băiețelul bebeluș. Era un tată fericit, nu avea încă bariere pentru jurnaliști, scrie Simona Ionescu într-un editorial pentru evz.ro.

Apreciat pentru diplomația sa și de președinții Iliescu și Constantinescu, recomandat și de soacra sa Margareta Costea, o activistă importantă a acelor ani în zona politică, Mircea Geoană a fost trimis ambasador al României în Statele Unite ale Americii. De acolo, de la Washington, l-a adus în partid premierul de atunci Adrian Năstase. Era începutul anului 2001, iar Ion Iliescu câștigase un nou mandat de președinte. Acum, în 2024, după 23 de ani, fostul ambasador vrea la Cotroceni.

Prima victorie semnificativă: Geoană l-a bătut la scor pe Iliescu

Încet dar sigur, Geoană a urcat în ierarhia partidului. După pierderea alegerilor prezidențiale de către Adrian Năstase, în noiembrie 2004, Mircea Geoană a candidat la șefia PSD împotriva lui Ion Iliescu. Informațiile din culise arătau că acesta fusese convins și sprijinit de Ioan Rus și grupul său de la Cluj. Adrian Năstase, supărat atunci pe Iliescu că nu l-a susținut suficient, s-a supărat însă mai rău pe Geoană, considerând că l-a trădat. De altfel, nu după foarte mult timp de la preluarea șefiei partidului de către Geoană, Adrian Năstase a fost mazilit și i s-a desființat funcția de președinte executiv, invocându-se problemele lui cu justiția.

Revenind la alegerile din partid, Mircea Geoană a venit cu un proiect care promitea reformarea PSD. A convins partidul, iar în aprilie 2005, a fost ales președinte de colegii săi. O mână de ajutor s-a spus că i-au dat-o și Viorel Hrebenciuc cu Marian Vanghelie (liderul PSD București), nu numai grupul de la Cluj. Același grup care e alipit rețelei lui Coldea, după cum au dezvăluit recent mai mulți jurnaliști.

Datele de la alegerile din 2005 au rămas consemnate în arhivă și arată că l-a bătut rău la scor pe Ion Iliescu. În cursa pentru președinția PSD, Mircea Geoană a întrunit 964 de voturi pentru și 541 de voturi împotrivă, iar contra-candidatul său, Ion Iliescu, a obținut 530 voturi pentru și 975 împotrivă.

Episodul filmat cu Ana Birchall

Între 2005 și 2010, Mircea Geoană a fost președintele PSD, poziție din care s-a confruntat și cu Traian Băsescu în bătălia pentru Cotroceni. Știm cu toții cum a pierdut din cauza întâlnirii cu Sorin Ovidiu Vîntu sau ne amintim de istorica declarație din noaptea alegerilor „Mihaela, dragostea mea!”. S-o fi uitat anecdotica cu „flacăra violet”, dar de filmarea cu Ana Birchall dându-i 5.000 de euro sunt încă mulți români care-și amintesc.

Acest episod din anul 2009 va fi readus în atenția publică în acestă campanie electorală, fiindcă ambii protagoniști sunt candidați la prezidențialele din 2024. Scurtul dialog, recunoscut de Birchall care-și cumpăra în 2009 un loc eligibil pe listele deputaților, va fi o piesă grea în bătălie.

Ana Birchall: Eu am aicea 5.000 de… euro. Contribuția mea la campanie.

Mircea Geoană: Ok.

Ana Birchall: Dar, mă rog, vă ajută pe dumneavoastră acuma, dar asta-i contribuția mea în pregătirea unui loc eligibil pentru mine. Îmi cer scuze că sunt așa, eu am crezut că am și eu…”

În februarie 2010, Mircea Geoană a fost învins de Victor Ponta în cursa pentru un nou mandat de președinte al PSD. Din declarațiile publice din ultima perioadă ale lui Victor Ponta reiese că încă „îl iubește” pe fostul său rival din 2010. Și-i va crea ceva probleme în campania pentru Cotroceni.

Excluderea lui Mircea Geoană din PSD

În 22 noiembrie 2011, Mircea Geoană a fost exclus din rândurile social-democraţilor, după o dispută aprinsă de două săptămâni cu președintele partidului, Victor Ponta, dar care fusese alimentată și de alte înfruntări între cei doi.

Decizia de excludere a lui Geoană din PSD a fost luată de Comitetul Executiv al partidului cu 50 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi trei abţineri. În urma excluderii lui Geoană, PSD a pierdut și şefia Senatului deţinută de acesta.

Cine va ierta aceste episoade, Mircea Geoană sau PSD? Vor pupa secura războiului și o vor îngropa ca să facă pasul împreună în alegeri? Geoană a declarat că nu vrea să revină în PSD, că „e anul independenților”.

Ezitări mari și în tabăra lui Marcel Ciolacu. La acest moment sunt multe voci ale liderilor PSD care nu sunt de acord cu revenirea sau sprijinirea lui Geoană de către PSD, având în vedere vulnerabilitățile acestuia din trecut, dar și recenta depistare și arestare a fratelui soției, după ce acesta a fost condamnat pentru corupție. Acțiunea aceasta stă în mâna liberalei Alinei Gorghiu, ministrul Justiței, care poate transforma presupusul viitor circ electoral într-o dramă a familiei Geoană.