Directorul primului post de radio independent din Ucraina, Andras Arato, a anunțat marți seara că Klubradio își va înceta emisia duminică seara.
Primul post de radio independent din Ungaria își va înceta emisia. Arato a denunţat o „decizie ruşinoasă şi laşă” din partea autorităţilor şi a precizat că va cere intervenţia Curţii Supreme, promiţând totodată că postul îşi va continua activitatea online şi invitându-i pe ascultători să-l „susţină”.
„Într-o dictatură nu este loc pentru vocile libere”, a reacţionat Janos Desi, unul dintre prezentatorii postului, ale cărui conţinuturi sunt frecvent critice la adresa guvernului condus de Viktor Orban.
În septembrie anul trecut, Consiliul ungar pentru media, care gestionează toate societăţile din domeniul informaţiei din Ungaria, a refuzat să prelungească licenţa Klubradio, ce expiră pe 14 februarie.
Consiliul, creat în 2011 sub egida guvernului Orban, a susţinut că postul de radio a depus cu întârziere de două ori în decurs de un an o serie de documente administrative, autorizându-l totuşi să candideze pentru aceeaşi frecvenţă, ce deserveşte în principal capitala Budapesta.
Primul post de radio independent din Ungaria își va înceta emisia. Tribunalul a fost sesizat
Klubradio a sesizat tribunalul municipal din Budapesta pentru a cere un permis temporar de emisie, în aşteptarea rezultatului licitaţiei, care va veni probabil abia peste câteva luni, dar tribunalul i-a respins solicitarea.
Ungaria ocupă în prezent locul 89 din 180 în clasamentul mondial al libertăţii presei, publicat de organizaţia neguvernamentală Reporteri fără frontiere, o cădere dramatică faţă de locul 23 pe care îl ocupa în 2010, la revenirea ca premier a lui Viktor Orban.
La sfârşitul lui 2018, Bruxellesul a declanşat o procedură excepţională pentru risc de „încălcare gravă” a valorilor Uniunii Europene, având în vedere în special situaţia pluralismului mediatic din Ungaria.