Dincolo de aceste recorduri, Andrei Boroş este unul din tinerii care au făcut cinste Aradului şi României încă de pe vremea când era elev al Colegiului „Moise Nicoară”.

„I-am fost profesor de matematică din clasa a V-a, până în clasa a XII-a – ne-a declarat prof. Mircea Potocean, directorul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” Arad. Multiplu premiat la Olimipiada Naţională de Matematică, medaliat cu argint la Balcaniada de Juniori, Adrian Boroş a fost un elev deosebit. Este şi motivul pentru care a fost admis la multe universităţi din SUA, dar el a ales Harvard. Acum lucrează la Londra într-un Fond de Investiţii.”

Într-adevăr, Andrei Boroş a fost admis la patru dintre cele mai râvnite universităţi din lume: Harvard, Princeton, Stanford şi Yale. A ales Harvard, iar pe parcursul celor patru ani de facultate a jucat polo (sport pe care îl practică de la vârsta de opt ani), participând la diverse campionate şi călătorind în multe locuri.

Imediat după absolvirea facultăţii, în 2006, Andrei Boroş semnează un contract de angajare ca trader la JPMorgan, cea de-a treia bancă din SUA şi lider mondial în tradingul de derivate pe acţiuni. Conform ultimelor informaţii postate pe profilul său de Facebook, tânărul arădean locuieşte acum la Londra şi este Trader Options la Trafalgar Funds.

SURSA:realitatea.net, aradon.ro