Marin Eugen Sabău a fost eutanasiat astăzi. Despre el s-a scris vreme îndelungată, fiind cunoscut drept românul care a rămas complet paralizat după un atac armat în care a tras asupra foștilor colegi de muncă, dar și asupra polițiștilor spanioli. Procedura a avut loc la Spitalul Penitenciar Terrassa.

Acesta a avut dreptul de a-i vedea, pentru ultima dată, pe membrii familiei sale. Lui i s-a permis să petreacă împreună cu cei apropiați prima parte a zilei de marți. Moartea a survenit efectiv la cinci minute de la începerea procedurii, a relatat presa din Spania.

Sabău ar fi fost de acord să-și doneze organele după eutanasiere.

Românul a cerut să fie eutanasiat dar decizia a fost contestată de victime

Anul acesta, românul a înaintat o cerere de eutanasiere, cu avizul medicilor și al comisiei de evaluare. O primă instanță i-a aprobat cererea, însă decizia a fost contestată de victime. Hotărârea pronunțată la începutul acestei luni la Tarragona a rămas definitivă, fiind ulterior stabilită data la care românul să fie eutanasiat.

Trebuie amintit că cei de la Curtea Constituțională au refuzat să admită recursul agenților răniți, față de deciziile inițiale ale instanțelor. Victimele încercau să oprească moartea asistată a lui Marin Eugen Sabău, românul de 46 de ani din Tarragona. Aceștia au cerut ca el să plătească pentru faptele sale în justiție. Potrivit informațiilor relatate de presa spaniolă, acesta a cerut, însă, să fie eutanasiat. În urma confruntărilor cu poliția, a fost împușcat și a rămas paraplegic.

Cum s-a petrecut cumplita tragedie

Marin Eugen Sabău a lucrat ca agent de securitate la o firmă din Tarragona. El a fost concediat după mai multe conflicte la locul de muncă. Românul a asasinat mai mulți colegi. El a intrat pe 14 decembrie 2021 cu un pistol în sediul firmei de securitate în care lucrase și a împușcat trei dintre foștii săi colegi. Acesta a fost ulterior neutralizat de echipele antitero ale poliției spaniole, la o fermă unde se ascundea. Gloanțele i-au atins măduva spinării și a rămas paraplegic, fără posibilitate de recuperare, astfel că nu a părăsit nicio clipă spitalul unde fusese internat, pentru a fi dus la închisoare.

Legea Eutanasiei echivalează procesul judiciar cu o moarte naturală și nu presupune „o încălcare a dreptului la ocrotire judiciară efectivă”, invocată de avocații victimelor, a mai stabilit instanța de apel.