Victor Ponta, despre copilărie și începuturile sale
Jurnalistul Adrian Artene a inaugurat o serie specială de episoade în cadrul podcastului său, ”Altceva”, dedicată candidaților la alegerile prezidențiale. Invitatul acestei săptămâni: Victor Ponta, fost prim-ministru și o figură marcantă a scenei politice din România.
Întâlnirea nu a avut ca punct central planurile de guvernare sau strategiile de campanie. În schimb, jurnalistul a preferat să deschidă o ușă către amintiri, identitate și momente personale care au conturat omul din spatele politicianului.
Încă de la început, gazda a propus o ruptură de la obișnuita retorică electorală:
„Propun să golim de conținut politic, din capul locului, dialogul nostru. Și pentru aceasta m-aș întoarce într-o toamnă din 1972. Aș scormoni în zona respectivă și aș căuta cea mai pregnantă amintire din copilăria dumneavoastră. Și unde am localiza această amintire? Într-un sat din Bucovina, într-o localitate din Teleorman?”, a început discuția Adrian Artene.
Bucovina, refugiul inocenței
Victor Ponta a răspuns sincer, ducându-și ascultătorii într-un colț al țării care i-a marcat copilăria: Pârtești de Sus, sat din județul Suceava.
Aici, într-o lume încă neatinsă de colectivizare, unde oamenii își lucrau pământurile și trăiau din roadele proprii, tânărul Victor Ponta descoperea prietenia, libertatea și simplitatea rurală.
A fost un loc unde, spune el, „era mâncare”, dar mai ales era tihnă. Întâlnirea cu natura și traiul de la țară i-au oferit primele lecții importante despre viață.
„Pârtești de Sus (satul de reședință al comunei Cacica din județul Suceava, Bucovina-n.r.). Acolo mi-am petrecut copilăria, cu sora, cu verii mei, cu copiii din zonă. Dar ne trimiteau părinții pentru că acolo era de mâncare, deoarece era sat necooperativizat, oamenii încă aveau pământul lor, aveau livada lor”
După acea etapă liniștită, adolescența lui Ponta a fost dominată de sport. Fără să ezite, mărturisește că a devenit “dependent” de mișcare fizică – un obicei care l-a însoțit întreaga viață. Este una dintre puținele constante personale pe care le recunoaște fără ocolișuri.
”(…) E amintirea cea mai frumoasă, după care m-am apucat de sport și cam toată adolescența mea a fost sportul și acum sunt dependent, sunt «addicted» de sport”, a precizat Victor Ponta.
O carieră în umbra politicului mare
Victor Ponta a ocupat funcția de prim-ministru între 2012 și 2015, după ce a fost adus în prim-planul politicii de către Adrian Năstase, în 2001. A urmat o ascensiune rapidă: șef al Corpului de Control, deputat de Gorj, lider al PSD, iar mai târziu co-fondator al partidului PRO România.
În 2014, s-a apropiat de cea mai înaltă funcție în stat, câștigând primul tur al alegerilor prezidențiale. Chiar dacă nu a ajuns președinte atunci, ambiția politică a rămas o parte definitorie din identitatea sa.
Primele job-uri ale lui Victor Ponta
Într-o perioadă în care majoritatea tinerilor se concentrau pe examene și distracție, Victor Ponta jongla între facultate, sport și mici afaceri. Printre episoadele memorabile se numără cele șase luni petrecute în Franța, unde a lucrat într-un fast-food.
În țară, pe lângă studii, colabora cu prieteni implicați în comerț, făcând livrări cu duba prin toată țara. Activ, implicat, dar și atent cu banii, Ponta a fost departe de imaginea studentului întreținut de familie.
”Nu, am și lucrat. De exemplu, aveam prieteni buni care vindeau haine în toată țara și eu umblam cu duba și alimentam sau luam. Am avut perioada de Franța de 6 luni în care am lucrat la fast-food. Mi-am pus niște bănuți deoparte, 1000 dolari pe lună. Și acum sunt buni. Dar în România, în perioada aia, erai efectiv bogat. Am avut timp și de școală, și de baschet și de distracție”.
Primii pași în magistratură
După absolvire, a fost repartizat ca procuror la Parchetul Sectorului 5 din București, în 1995. Salariul? 275.000 de lei vechi – echivalentul a aproximativ 50 de euro. Într-o Românie haotică, fără reguli fiscale clare și cu tentații la tot pasul, Victor Ponta spune că a ales să rămână pe drumul drept.
”Am primit repartiție în 1995, în București, la Parchetul din Sectorul 5. Am vrut să fiu procuror, nu judecător, să-i prindem pe hoți, să-i băgăm pe criminali în închisoare, începuseră să apară filmele americane cu procurori, avocați. Și am primit în București primul salariu – 275.000 lei vechi. Cred că 50 euro. Cam ăla a fost primul salariu.
(…) Da, era frustrant. Era perioada romantică. Nu contează cu câți bani ne plătesc. Noi suntem cowboy buni să facem ordine în orașul asuprit de bandiții răi. Sigur că mi-a plăcut. A fost Valeriu Stoica ministru și ne-a mărit salariu. Nu era să mergi în străinătate și să-ți iei mașini scumpe. Aveam un Tico. Parcam în față. Eram mândru de el.
(…) O mulțime. Atunci a început partea de corupție. Se umblau cu valize de bani. Dar eu am fost din generația traumatică care …hai să-ți dau ceva….n-a lovit partea acea de corupție, Chiar mă mândream”
Corupția în formare și începutul „dosarelor informatizate”
Intrarea în era digitală l-a prins pe Victor Ponta printre pionierii din magistratură. Într-un climat în care „dosarele” se măsurau în teancuri de hârtii, el a cerut un calculator pentru a instrumenta cazuri de fraudă cu carduri bancare. A fost privit cu scepticism de colegii mai în vârstă, dar și-a menținut direcția.
„Am făcut multă dreptate. Începuse nebunia cu fraudele cu carduri. Aveam noi în Vâlcea – Hackerinstan. Și au început americanii să vină prima dată în România că avem mulți cetățeni americani cărora le este folosit cardul pentru cumpărături. Procurorii mai vechi nu știau că aveam carduri ale noastre. Și am zis că eu vreau să mă ocup de asta. Și am zis că vreau un calculator. Și procurorul bătrân mi-a zis – băi, Victore, calculatorul nu prinde corupți.
Am primit donație de la americani primul meu laptop, de la Secret Service. Mi-am deschis laptopul pe birou, toată lumea era ca și acuma cu teancuri de dosare….am început să văd acolo. Am făcut primul dosar. I-am și condamnat pe băieții ăia. Acuma, sunt liberi, zic….Ponta, fir-ar al naibii, din cauza ta…..am făcut primul dosar de spălare pe bani”
