Cel mai important om în stat. O formulă rămasă celebră din timpul comunismului, când Ceaușescu era considerat „cel mai iubit fiu al poporului“. Această exprimare, ca și altele asemănătoare (Obama e considerat cel mai puternic om din lume) arată cât de servilă a ajuns mass-media și cât de mult s-a stricat mentalitatea colectivă. Ni se spune că astăzi suntem cetățeni (de parcă ieri nu am fost) și, mai interesant, că astăzi deținem puterea și putem decide cine va conduce România. Aproape rămâi fără reacție în fața acestor clișee care, prin simplitatea naivă a populismului emanat, arată de fapt că oamenii sunt în general sub conducători, în loc să fie călare pe ei. Deși exact așa ar trebui să stea lucrurile. Câtă vreme oamenii de rând plătesc impozite și din buzunarul lor întrețin aparatul politic și achită nota de plată a măsurilor luate de politicieni, ei ar trebui să aibă cu adevărat puterea. Și nu o dată la 5 ani, ci în fiecare zi. Iar omul ales de electorat să ocupe o funcție politică, reprezentantul poporului cum se spune, ar trebui să asculte de voința și nevoile acestuia; permanent, nu când are chef. A spune că mergem la vot ca să îl alegem pe cel mai important om în stat este ca și cum am zice că lăutarii sunt mai importanți decât nuntașii.
Ce-i drept, comparația nu este tocmai potrivită, deoarece lăutarii nu forțează mâna nuntașilor, sunt angajați de bunăvoie de aceștia, în schimb clasa politică trăiește din impozite – adică din bani confiscați, nu dăruiți lor de populație. Dar hai să preluăm înțelepciunea convențională și să zicem că statul este creația cetățenilor. Chiar și așa, el ar trebui să se afle în slujba noastră. Cum ziceam, ideologia dominantă răstoarnă acest deziderat al vechilor democrați. Cetățenii devin masă de manevră, un simplu ingredient în malaxorul sistemului care produce de fapt puternicii zilei. De aici îndemnurile nesfârșite de a merge la vot, țipetele mobilizatoare cu nimic diferite prin stridență și desconsiderarea individului de răcnetele unui văcar care își silește animalele să umble mai repede. Culmea ironiei, un afiș postat pe unul din cele mai mari magazine din București ne transmite că, dacă nu ne încolonăm la vot, suntem niște vite – semn că propaganda a atins un nivel critic. Desigur, de nicăieri nu rezultă că dacă am merge toți la vot s-ar întâmpla ceva spectaculos. „Creativii“ afișului ar fi probabil de acord că primele alegeri prezidențiale de după răsturnarea lui Ceaușescu nu ne-au adus un președinte nemaipomenit (Iliescu), deși 86% din populație a votat. Sfatul meu: dacă mergeți la vot atunci votați cu cineva care nu vă ia de mână să vă treacă strada, cu cineva care nu vă tratează de sus, cu o aroganță camuflată sub aparența unor mângâieri părintești. Votați cu cineva care nu-ți intră sfidător în casă și care, dacă îl dai afară pe ușă îți intră din nou pe geam. Votați cu cineva care vă consideră șef. Știu, e greu.
Bogdan Glăvan,
profesor de economie