Primul certificat de depozit acordat în cadrul programului guvernamental „Primul Siloz” a ajuns la Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman. Deocamdată este inutil, pentru că bancile nu vor încă să-l accepte drept garanţie pentru credite.
În această săptămână Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) a distribuit primele certificate de depozit către depozitarul Vif 2000 SRL din judeţul Teleorman.
„În urmă cu trei zile am distribuit 20 de certificate de depozit pentru un siloz cu o capacitate de 7.000 tone. Alte trei depozite au mai făcut solicitări şi probabil săptămâna viitoare vor primi certificatele. Primul depozitar ne-a spus că agricultorii sunt decişi să folosească certificatele la bancă foarte curând”, a spus pentru capital.ro preşedintele FGCR, Veronica Toncea.
Băncile încă nu acceptă certificatele
Producătorii agricoli care au depozitat grâul în acest siloz vor putea să folosească certificatele primite pentru a lua credite bancare. Această facilitate este însă doar una teoretică pentru moment.
„Oamenii s-au dus la bănci, dar au fost refuzaţi. Li s-a spus că încă nu au Norme astfel încât nu vor putea primi certificatele drept garanţie pentru acordarea unui credit”, a arătat pentru capital.ro directorul depozitului Vif 2000, Valerică Pârvulescu.
Silozul din Drăgăşani Vlaşca are o capacitate de 7000 tone. „Şaşe agricultori din zonă au depozitat la noi diferite cantităţi de grâu şi orz, cea mai mare fiind de 2.300 tone”, a spus Pârvulescu.
Agricultorii speră ca situaţia să se deblocheze cât mai repede pentru că au nevoie de bani pentru campania din această toamnă. Este mai ales situaţia producătorilor de grâu, ei fiind cei care trebuie să execute lucrările agricole în perioada următoare.
Statul garantează pentru şase milioane tone
Programul „Primul Siloz” oferă agricultorilor posibilitatea de a depozita grâu sau alte cereale în silozuri licenţiate, pentru care primesc un certificat de depozit, asigurat de FGCR. Pe baza certificatului, agricultorii pot beneficia de un împrumut bancar garantat de stat şi pot să efectueze lucrările de toamnă cu creditele obţinute.
Disponibilităţile financiare ale schemei de garantare a certificatelor de depozit sunt constituite din suma de 42 de milioane de lei, alocată de la bugetul de stat, prin capitalizarea Fondului.
Producţia de grâu a României a fost anul trecut de şapte milioane de tone, dar în acest an, recolta ar putea scădea la circa patru milioane de tone, din cauza secetei. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, spune că depozitele care pot fi utilizate pentru stocarea cerealelor în România au o capacitate totală de circa zece milioane de tone, iar dintre acestea vor fi autorizate prin programul „Primul Siloz” unităţi cu o capacitate de circa şase milioane de tone.