Kaufland s-a alăturat inițiativei United Nations Global Compact (UNGC), în toate cele opt țări în care activează. Astfel, compania se angajează să respecte în întreaga rețea, la nivel global, cele zece principii ale UNGC, un set de valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, standardelor muncii, mediului și anti-corupției.
Totodată, Kaufland și-a asumat să susțină și să contribuie la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) lansate de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a aborda cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea la nivel global: de la eradicarea sărăciei extreme și combaterea inegalităților, până la consum și producție responsabile și acțiuni pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.
Prin această inițiativă, Kaufland își confirmă din punct de vedere strategic poziția de organizație deschisă al cărei obiectiv este să depășească cerințele legislative minime obligatorii și să atingă bunele practici existente în prezent la nivel internațional, pentru respectarea și aplicarea politicilor publice ce vizează armonia economică, socială și ecologică.
Astfel, pe piața din România, Kaufland și-a asumat deja să își desfășoare activitatea în conformitate cu cele mai înalte standarde, pentru îmbunătățirea performanțelor prin investiții majore ce permit o creștere sustenabilă a companiei.
O parte din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
De asemenea, toate acțiunile demarate de companie sunt asociate în principal cu 5 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă: Fără foamete (ODD 2), Sănătate și bunăstare (ODD 3), Educație de calitate (ODD 4), Condiții de muncă decente și creștere economică (ODD 8) și Consum și producție responsabile (ODD 12).
„Una dintre direcțiile principale de dezvoltare la Kaufland este sustenabilitatea. Ne bucurăm că de acum întreaga rețea, toate țările în care activăm se aliniază acelorași obiective privind dezvoltarea durabilă, pe care Kaufland România le susține încă din 2016”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
La nivel intern, Kaufland dovedește implicare pentru bunăstarea angajaților printr-o cultură organizațională orientată către aceștia, dar și prin remunerația peste media pieței și un pachet de beneficii dezvoltat pentru a răspunde nevoilor acestora.
Totodată, compania are ca prioritate în politica de achiziții colaborarea cu producătorii locali, aspect vizibil în toate lanțurile de aprovizionare din cele opt țări în care este prezentă, și extinderea sortimentului de produse sustenabile din oferta de la raft.
Operațiunile de reciclare continuă
Dezvoltarea continuă a operațiunilor de reciclare contribuie la eforturile companiei pentru protecția mediului, prin Strategia REset Plastic implementată la nivel global, de către Grupul Schwarz. Obiectivul acesteia este ca până în anul 2025 utilizarea plasticului să fie redusă cu 20%, iar 100% din ambalajele produselor marcă proprie să fie realizate din materiale care permit un nivel maxim de reciclabilitate.
Pe termen lung, compania și-a luat angajamentul de a-și măsura contribuția la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă prin publicarea anuală a Raportului de Sustenabilitate. Desfășurat în cadrul Kaufland România încă din 2017, procesul de raportare presupune monitorizarea și publicarea transparentă a indicatorilor de sustenabilitate relevanți și ajută compania să ia decizii responsabile, în linie cu principiile dezvoltării durabile.
Prin aderarea la UN Global Compact și angajamentul de a contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, Kaufland consolidează încrederea unui număr tot mai mare de clienți, precum și de potențiali specialiști și manageri care așteaptă responsabilitate și transparență din partea mediului de afaceri.
Pe viitor, Grupul Schwarz va continua să monitorizeze implementarea prinicipiilor de sustenabilitate, publicând anual informații despre progresul companiei în această direcție.