Primul zbor charter cu turişti israelieni pentru litoralul românesc va ateriza, luni, la Constanţa, până la ora actuală, peste 1.000 de turişti israelieni achiziţionând sejururi pentru staţiunea Mamaia, prin touroperatorul Meshek Wings Tours Ltd.
Seria de chartere se va derula pe întreg parcursul sezonului estival. Gradul de ocupare pentru zborurile programate este de circa 80%.
'Dacă pe litoralul românesc va exista mai multă animaţie şi, evident, dacă turiştii noştri din acest an vor fi mulţumiţi de calitatea produsului, anul viitor vom organiza mai multe zboruri săptămânale către Constanţa. Riviera românească are potenţial, iar acest an va fi decisiv pentru atragerea pieţei israeliene. Amintesc că, dinspre Israel, pentru litoralul bulgăresc sunt organizate săptămânal 12 curse charter, iar pentru Grecia, câte 12 curse charter pentru Creta, respectiv 12 pentru Rhodos. Am început ceva mai târziu decât am anunţat seria de chartere pentru litoralul românesc deoarece vremea nu a fost deloc favorabilă în luna iunie, iar turiştii analizează cu atenţie prognozele meteo. Pe de altă parte, ştim că lunile iulie şi august vor fi caniculare, deci nu credem că vom întâmpina probleme de natură climatică', subliniază Meidan Butnaru, director comercial Meshek Wings Tours Ltd.
Touroperatorul israelian are în plan pentru 2014 şi aducerea a 3.500 de turişti pe programe tip city break pentru Bucureşti, care au început să se deruleze prin curse charter operate de Blue Air din luna mai – o premieră atât dinspre piaţa israeliană, cât şi în general, pentru Capitala României. Pe Valea Prahovei Meshek va aduce cel puţin 2.500 de turişti iar pe litoral estimează un număr de 2000 de turişti.
Turiştii israelieni preferă hotelurile de 4 stele, cu piscină proprie şi modernizate sau noi, din staţiunea Mamaia şi din Mamaia Nord. Aceştia aleg servicii cu demipensiune şi, de asemenea, optează pentru hotelurile apropiate de plajă.
'Din păcate, la ora actuală România nu derulează o campanie puternică de promovare turistică în Israel, deşi acest stat are aproape un milion de vorbitori de limbă română şi un potenţial foarte mare ca piaţă emiţătoare. Destinaţia turistică România nu este încă foarte cunoscută în Israel', spun reprezentanţii touroperatorului Meshek Wings.
Meshek a fost selectat în primii 10 touroperatori importanţi din Israel trei ani la rând, păstrând această poziţie şi în prezent.
Meidan Butnaru, alături de directorul general Shlomi Kadim, cu o experienţă vastă în turism, crede în proiectul România.
'Acest proiect ne-a adus astăzi în situaţia de a putea pune la cale un vis mai vechi, acela de a creea din România o destinaţie importantă pentru turiştii isralieni, deoarece relaţiile între cele două popoare sunt foarte bune iar distanţa dintre ţări este una foarte mică, mai ales pe calea aerului', spune Meidan Butnaru.
AGERPRES