Pe o piaţă estimată la aproximativ 20 de milioane de euro şi disputată de zece mari jucători, nou-intratul Domino’s Pizza ţinteşte locul întâi pe segmentul livrării de pizza la domiciliu. Cât de repede îşi propune să ajungă în fotoliul de lider? În numai doi ani! În 2005, deţinătorul francizei Domino’s în Turcia a încercat să deschidă la Bucureşti o unitate sub numele faimosului brand american. După negocieri intense, afacerea a picat, neînţelegerile fi
Pe o piaţă estimată la aproximativ 20 de milioane de euro şi disputată de zece mari jucători, nou-intratul Domino’s Pizza ţinteşte locul întâi pe segmentul livrării de pizza la domiciliu. Cât de repede îşi propune să ajungă în fotoliul de lider? În numai doi ani!
În 2005, deţinătorul francizei Domino’s în Turcia a încercat să deschidă la Bucureşti o unitate sub numele faimosului brand american. După negocieri intense, afacerea a picat, neînţelegerile fiind puse pe seama împărţirii procentelor între cei ce ar fi urmat să devină parteneri. Trei ani mai târziu, piaţa a fost testată chiar de reprezentanţii companiei americane. Din nou, însă, nu s-a ajuns la un acord între posibilii viitori parteneri. Acum, Domino’s revine în România, după ce a definitivat o înţelegere cu grupul Rădăcini, companie cunoscută mai cu seamă ca dealer de maşini. Surse din piaţă au declarat pentru Capital că taxa de intrare în franciza Domino’s este de 100.000 de dolari, iar americanii au ca ţintă poziţionarea brandului pe locul I pe piaţa locală. „Nimeni nu ne poate concura din perspectiva raportului calitate-preţ-livrare, spune Iulian Daniel, managerul primului restaurant Domino‘s din Bucureşti. În doi ani se vor deschide patru-cinci magazine în fiecare cartier bucureştean, urmând să ne extindem şi în ţară.“
Compania care va opera brandul, Domino’s Pizza Maxim, este deţinută de omul de afaceri de origine iraniană Ali Madadi (83,33%), iar restul, de Milica Madadi (16,67%). La nivel global, Domino’s Pizza, prezentă în peste 60 de ţări cu mai mult de 3.800 de unităţi, a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de cinci miliarde de dolari.
Lunar, în Bucureşti, sunt comandate aproximativ 200.000 de pizza, potrivit unor estimări ale jucătorilor din piaţă, media zilnică situându-se aproape de 7.000. Puţin, pentru o capitală a unui stat european de mărimea României, spun amercianii. „Spre deosebire de americani care comandă cel mai adesea pizza cu peperoni, românii preferă pizza clasică, cu şuncă, ciuperci şi măsline“, precizează Alfred Dauteuil (43 de ani), proprietarul Jerry’s Pizza. Acesta a început să livreze pizza la domiciliu în urmă cu 14 ani, pe vremea când puţinelor restaurante din Bucureşti le trebuiau peste două ore să livreze o comandă la domiciliul clientului. „Nu ştiau care este mai important, clientul de la casă sau clientul de la uşă. Atunci, m-am decis să mă concentrez doar pe livrarea mâncării la domiciu“, explică omul de afaceri, menţionând că investiţia iniţială s-a ridicat la aproximativ 30.000 de dolari.
Din 1996 până în prezent, el a reuşit să aducă la uşile bucureştenilor peste patru milioane de pizza, să intre în World Record Academy cu cel mai mare lanţ de pizza din lume (jumătate de kilometru), şi să deschidă şapte centre de comandă, al optulea urmând a fi inaugurat luna viitoare. Acestora li se adaugă un centru de producţie şi logistică, unde sunt preparate ingredientele. În 2009, cifra de afaceri a Jerry’s Pizza a fost mai mare de trei milioane de euro, pentru anul în curs estimându-se menţinerea acestui nivel.
Piaţă neafectată de criză, dimpotrivă
Investiţia de până acum a fost de 1,25 milioane de euro pentru cele şapte unităţi deschise, iar pentru viitor este luată în calcul şi extinderea în alte oraşe din România. „Bucureştiul este pregătit pentru acest tip de serviciu, de aceea am şi luat hotărârea să extindem brandul Pizza Hut şi pe acest segment“, spune managerul, completând că, în general, „se cumpără pizza pentru o persoană sau două, majoritatea comenzilor venind la orele prânzului, respectiv cină“. În 2009, PHD a înregistrat o cifră de afaceri de peste un milion de euro, pentru anul în curs, potrivit estimărilor lui Dragoş Zamîrcă, aceasta urmând să se dubleze. Potrivit oficialilor Jerry‘s şi PHD, comanda medie este de aproximativ 40 de lei, preţul mediu al unei pizza este 20 de lei, iar timpul de livrare este de 50 de minute. Chiar şi aşa, Bucureştiul nu este acoperit în întregime, pe piaţă fiind loc pentru cel puţin încă un jucător mare.
10% din bucureşteni comandă lunar pizza