Prin cea mai înaltă clădire din lume suflă vântul

Şeicul Mohammed bin Raşid al Maktoum va inaugura astăzi cea mai înaltă clădire din lume, Burj Dubai, însă aceasta se va confrunta cu lipsa cererii de spaţii, mai ales pe segmentul birourilor, după cum afirmă analiştii din domeniu. Astfel, rata de ocupare a Burj Dubai va ajunge în acest an la cel mult 75%, iar spaţiile de birouri vor fi cele mai "goale", după cum afirmă Roy Cherry, analist al băncii Shuaa Capital PSC. Din cele 160 de etaje ale clădirii, 37 sunt destinate doar

Şeicul Mohammed bin Raşid al Maktoum va inaugura astăzi cea mai înaltă clădire din lume, Burj Dubai, însă aceasta se va confrunta cu lipsa cererii de spaţii, mai ales pe segmentul birourilor, după cum afirmă analiştii din domeniu.

Astfel, rata de ocupare a Burj Dubai va ajunge în acest an la cel mult 75%, iar spaţiile de birouri vor fi cele mai „goale”, după cum afirmă Roy Cherry, analist al băncii Shuaa Capital PSC. Din cele 160 de etaje ale clădirii, 37 sunt destinate doar birourilor şi spaţiilor de retail.

„Investitorii care au cumpărat spaţii în aceste etaje cu intenţia de a le închiria vor întâmpina dificultăţi deoarece foarte puţine companii mai acordă cheltuieli suplimentare pentru lux”, spune Cherry.

Investiţie de 1,5 mld. dolari

Turnul, denumit Burj Dubai, este realizat de compania Emaar Properties, grup controlat în mare parte de către guvern, şi are o înălţime de peste 800 de metri. Obeliscul detronează astfel clădirea Taipei 101, care are o înălţime de doar 508 metri.

Construcţia turnului a început în 2004, fiind realizată de compania sud-coreeană Samsung Engineering, de grupul belgian BESIX şi de societatea emirateză Arabtec. Burj Dubai face parte din proiectul gigantic de 20 de miliarde de dolari al noului cartier ‘Downtown Burj Dubai’, incluzând 30.000 de apartamente şi cel mai mare centru comercial din lume, de 1.200 de magazine. Costurile totale au ajuns la aproape 1,5 miliard de dolari, potrivit lui Mohammed Alabbar, preşedinte al Emaar.

SURSA: Bloomberg

DETALII:
Citeşte şi Primele imagini din cea mai înaltă clădire din lume