Pe data de 29 iulie, producătorul Agricola Bacău va primi certificat de furnizor al Casei Regale. Astfel, din această dată compania va asigura salmurile crud-uscate și carne de pui fericit pentru toate evenimente ce vor avea loc la Casa Regală.
Reprezentanții Agricola Bacău spun că ei au făcut primii pași în a deveni colaborara cu familia regală. „Casa Regală reprezintă un renume pe piața românească de 150 de ani, iar Agricola este și ea o companie cu tradiție,de aceea ne-am gândit că ar fi o asociere bună între cele două reputații de lungă durată. Așadar, în urmă cu un an am depus în scris intenția de a deveni furnizor ai Casei Regale, iar astăzi(n.r-24 iunie 2016) a venit auditoriul final pentru obținerea certificatului de furnizor oficial al Casei Regale”, a declarat Tatiana Cimpoeşu, vicepreședintele Agricola Bacău.
Aceasta a mai spus că procedeul de a deveni furnizor al Casei Regale este unul de durată. Firma băcăuană a fost atent verificată, iar înainte de vizita Principesei Margareta, la Bacău au mai venit încă două vizite din partea Casei Regale. „Pentru Casa Regală este foarte importantă imaginea și reputația firmei. Au verificat situația judiciară a companiei, absolut tot”, ne-a explicat Cimpoeşu.
Agricola Bacău este cel mai mare producător de Salam de Sibiu. Compania deţine o cotă de piaţă de 53%. Din producţia totală de 2.360 de tone de salamuri crud uscate, Agricola a produs 1.100 de tone de Salam de Sibiu în 2015. În ceea ce privește producția de pui, compania a produs anul trecut 42.000 de tone de carne de pui, din care 7% a fost pui fericit. Puiul fericit este puiul crescut mai lent, în termen de 63 de zile și care se aseamănă la gust cu puiul de țară.
Casa Regală are 70 de furnizori, din diverse domenii. Dar în materie de carne de pui pe lângă până acum singurul furnizor era Transavia. Compania a obținut certificatul de furnizor pentru prima pe 18 octombrie 2006.