Era fructul unei căsătorii morganatice a Principelui domnitor, din Monaco, Louis al II-lea, cu o spălătoreasă din oraşul algerian Constantin.
În 1933, Principesa Charlotte, căci despre ea e vorba, i-a trimis următoarea scrisoare tatălui său:
„Mă adresez ţie în calitate de Prinţ şi de cap al familiei pentru a-ţi cere libertatea de-a duce de acum o viață pașnică și simplă.
Capului care exercită o autoritate supremă asupra familiei îi cer, pentru motive al căror caracter a fost recunoscut acum trei ani, ca în conformitate cu statutele acestei familii domnitoare, să pronunţe imediat desfacerea legăturei mele conjugale, prin divorţ.
Sper că dând familiei şi ţărei doi copii, cari sunt legitima speranţă a dinastiei, mi-am făcut pe deplin datoria şi nu voi mai fi condamnată, din interese de stat, să rămân în lanţurile unei căsătorii contrară sentimentelor mele”.
Demersul nu a avut succes decât pe partea cu divorțul, renunțarea la tron avea să-i iasă mult mai târziu.
Abia la 30 mai 1944, cu o zi înainte ca fiul ei să împlinească 21 de ani și în deplin acord cu tatăl ei, Charlotte a renunțat și a cedat drepturile ei la succesiunea tronului fiului ei Rainier.
De la această dată ea nu a mai fost Prințesă Ereditară și a rămas cu titlurile de Prințesă de Monaco și Ducesă de Valentinois.
După ce fiul ei și-a asumat tronul, Prințesa Charlotte s-a mutat la Le Marchais, un domeniu al familiei Grimaldi în afara Parisului.
A trăit acolo cu iubitul ei, un cunoscut hoț francez de bijuterii numit René Girier.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric