Într-un singur punct sunt de acord cu domnul ministru Vosganian în privinţa taxei auto. Ea trebuie să existe. Conştient că deja am devenit antipatic pentru câteva milioane de români sau măcar pentru cei care citesc ”Capital”, am să plusez cu încă o idee nepopulară: Taxa trebuie plătită de toţi posesorii de autovehicule. Aşa-i că mă credeţi deja nebun? Până acum am înfierat taxa lui Vlădescu şi Sulfina Barbu, apoi pe cea a lui Vosganian şi Korodi, iar acum vin cu o propunere mai rea decât tot ce au aruncat ei în capul românilor. Nu pot spune în apărarea mea decât că mă consider un om cu principii şi sunt scârbit de inechitate.
Dar să o luăm cu începutul. Taxa trebuie să existe pentru a ne proteja de gunoaiele din Vest şi chiar de noi înşine în goana după confort pe roţi. Ea trebuie să existe măcar pentru a da cu tifla celor de la Bruxelles care doresc să arunce în noi cu fiare pentru care va trebui să plătim pentru a le recicla. Tot ea, taxa, trebuie să fie una de mediu şi nu fiscală pentru că Fiscul ne ia deja bani cu lopata pentru fiecare kilometru parcurs la volan. Dar mai presus de toate trebuie să fie nediscriminatorie şi ancorată în realităţile româneşti. În salariul nostru de câţiva euro pe zi şi în parcările noastre pline de rable abandonate din cauza cărora mersul cu maşina a devenit un calvar. Dacă luaţi în calcul numai faptul că atât în actualul cât şi în propusul sistem de taxare al Guvernului sunt puşi la plată pentru salvarea mediului numai cei care îndrăznesc să cumpere o maşină nouă sau veche din afara ţării, adică vreo cinci sute de mii pe an, în timp ce alte câteva milioane par a conduce vehicule care elimină parfum, aveţi în faţă una dintre faţetele discriminării.
Exagerând, putem spune că, dacă Hitler a ucis numai câteva milioane de evrei, înseamnă că a găsit soluţia optimă de a îi salva pe ceilalţi. Încerc să îi explic prin această comparaţie, e drept, forţată, domnului Vosganian şi celor care gândesc ca dânsul pentru a îşi salva pielea că, şi dacă ar taxa un singur om din această ţară pentru că poluează, tot discriminare s-ar chema. Acesta este principalul motiv pentru care am decis, împreună cu colegii mei, să ne punem curajul la încercare şi să lansăm ideea unei taxe care să se aplice tuturor celor care poluează dar care să nu bage mâna adânc în buzunarele românilor. Desigur, nedeţinând adevărul absolut, am pus pe hârtie o taxă perfectibilă, dar mult mai logică decât încercările fără vlagă ale guvernanţilor noştri.
Cu siguranţă că nu am găsit varianta optimă. Cu siguranţă că sistemul propus de noi are multe lacune. Cu toate acestea taxa noastră respectă două principii: nu este discriminatorie şi este în concordanţă cu forţa financiară a românilor.
În articolul pe care îl veţi putea citi în revista “Capital” din această săptămână o să descoperiţi cu siguranţă multe elemente perfectibile. Toţi specialiştii cu care ne-am consultat au avut atât opinii pozitive cât şi critici. De la deja cunoscutele expresii “vă legaţi la cap…” până la idei pertinente conform cărora, o taxă axată pe emisiile de dioxid de carbon nu ţinteşte direct poluarea şi nu poate fi aplicată prea uşor în România pentru că adevăratele emisii ale gazelor cu efect de seră de la maşinile vechi, Euro 1 sau Non-Euro, sunt necunoscute. Luând în seamă aceste elemente importante am continuat demersul nostru pentru că documentarea ne-a dezvăluit şi soluţiile problemelor.
Chiar dacă CO2 nu intră în componentele luate în calcul la standardele Euro, multe state europene aplică taxe axate pe acest gaz pentru a preîntâmpina o iniţiativă a Comisiei Europene care impune o reducere drastică a emisiilor de dioxid de carbon odată cu reducerea poluării. Practic ţările de la care ne-am inspirat au ţintit doi iepuri dintr-o dată. Soluţia pentru a doua problemă, cea a necunoaşterii emisiilor de CO2 de la maşinile vechi, a venit chiar de la Registrul Auto Român. Specialiştii acestei instituţii ne-au declarat că există cercetări efectuate chiar şi pe aceste maşini, ba chiar pe toate modelele comercializate în România. În arhiva RAR pot fi găsite deci atât date referitoare la normele Euro îndeplinite de fiecare model cât şi emisiile de CO2. Mai mult chiar, în România există trei laboratoare certificate pentru această activitate, la Bucureşti, Craiova şi Piteşti. Ca atare, soluţii există.
Pentru a vă lămuri în legătură cu iniţiativa noastră nu vă rămâne decât să citiţi revista Capital, care apare miercuri.
