Prințesa Diana, marcată de Prințul Charles înainte de nuntă. Ce i-a făcut acesta
Prințesa Diana a încercat, de-a lungul mariajului pe care l-a avut cu Prințul Charles, să îi fie alături indiferent de suișurile și coborâșurile prin care treceau. Din dorința de a nu trece printr-un divorț, așa cum s-a întâmplat cu părinții ei, Prințesa Diana a ținut la căsnicia sa și a demonstrat, de multe ori, că își iubește soțul și că este pregătită să îi fie alături.
Povestea lor de dragoste a fost mediatizată, la fel și nunta lor. În timp ce oamenii erau fascinați de poveste lor de dragoste, puțini știau, de fapt, ce se întâmplă cu adevărat între cei doi, notează canoi.ro.
Prințul Charles și Prințesa Diana s-au întâlnit de puține ori înainte să se căsătorească, motiv pentru care fiul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încercat să anuleze logodna. Cu toate acestea, cei doi și-au unit destinele până la urmă.
Totuși, un interviu acordat de cei doi imediat după anunțul logodnei a marcat-o pe Prințesa Diana.
Ce a spus Prințul Charles
Într-un interviu oferit după anunțul logodnei celor doi, un reporter i-a întrebat dacă sunt îndrăgostiți. În timp ce Prințesa Diana și-a prezentat sentimentele sale sincere, Prințul Charles a avut un răspuns nepotrivit care a marcat-o pe aceasta.
Întâmplarea a fost povestită chiar de Prințesa Diana într-un alt interviu oferit presei.
”Am avut un interviu în ziua în care ne-am anunțat logodna. Un reporter ne-a întrebat dacă suntem îndrăgostiți. M-am gândit atunci, ce întrebare inadecvată. Totuși am răspuns cu sinceritate, desigur că suntem. Charles pe de altă parte s-a întors spre reporter și a spus orice ar însemna dragostea. M-am gândit atunci ce răspuns ciudat, însă momentul m-a marcat.”, spunea aceasta.
Relația nu era atât de roz precum se vedea din exterior
De-a lungul timpului, relația dintre cei doi a fost intens mediatizată și discutată de toată lumea. Cererea în căsătorie a Prințesei Diana a ridicat multe semne de întrebare.
Într-un documentar despre căsătoria acestora, expertul regal Christopher Wilson a vorbit pe larg despre acel moment. El spune că Prințul Charles nu a avut nicio reacție care denotă fericirea de a se căsători. În schimb, el a chemat-o pe mama sa.
”Nu a ridicat-o în aer, nici măcar nu a luat-o în brațe. Nu a făcut niciun lucru pe care suntem obișnuiți să-l vedem atunci când un bărbat cere în căsătorie femeia pe care o iubește. În schimb el a chemat-o pe mama sa pentru a-i spune că a rezolvat și acest lucru. Ceea ce a făcut a fost doar să-și găsească o soție.”, spune expertul regal Christopher Wilson.