Prinţul Harry i-a declarat realizatoarei de televiziune Oprah Winfrey că se temea de faptul că istoria s-ar putea repeta, conform informațiilor transmise de către reuters.com
Postul CBS a publicat două secvenţe scurte din interviul realizat de Oprah Winfrey cu prinţul Harry şi Meghan, programat să fie difuzat pe 7 martie. Trebuie menționat că acesta este primul interviu TV pe care cuplul l-a oferit de când s-a mutat în California anul trecut.
Cea mai mare îngrijorare a prințului Harry
„Cea mai mare îngrijorare a mea a fost că istoria se repetă”, a spus Harry, referindu-se la mama sa, prinţesa Diana, care era urmărită de presa tabloidă britanică şi a murit la vârsta de 36 de ani într-un accident de maşină la Paris, după divorţul de prinţul Charles.
„Sunt pur şi simplu uşurat şi fericit să vorbesc cu tine, cu soţia mea lângă mine. Pentru că nu-mi pot imagina cum trebuie să fi fost pentru ea (Diana), să treacă prin acest proces singură în toţi acei ani. A fost incredibil de dur pentru noi doi, dar cel puţin ne-am avut unul pe celălalt”, a spus Harry.
În extrasele din interviu, Oprah Winfrey afirmă că orice subiect poate fi discutat şi, la un moment dat, îi spune cuplului „aţi spus nişte lucruri destul de şocante aici”, inclusiv că situaţia lor a fost „aproape de netrecut”.
Prințul Harry a dezvăluit totul
Prințul Harry a făcut declarația respectivă într-un interviu TV pentru prezentatorul american James Corden, conform informațiilor transmise de către cnn.com
Acesta susține că s-a mutat în Statele Unite alături de Markle deoarece presa din Marea Britanie era „toxică” și îi „distrugea sănătatea mentală”.
„Nu a fost vorba despre a pleca, ci de a face un pas înapoi. A fost un mediu cu adevărat dificil, așa cum cred că mulți oameni au văzut. Știm cu toții cum poate fi presa britanică și îmi distrugea sănătatea mentală, e toxic.
Am făcut ceea ce orice soț și ceea ce orice tată ar face ”, a spus Harry, în vârstă de 36 de ani, susținând că a fost nevoit să plece din acel mediu.