Prințul Harry pierde totul încetul cu încetul. Familia Regală a pus piciorul în prag și a luat o decizie radicală în ceea ce privește privilegiile sale ca fiu al Regelui Charles al III-lea.
Prințul Harry și-a pierdut oficial titlul regal de „Alteță Regală”
În 2020, Prințul Harry a primit titlul regal de „Alteță Regală”, dar în cei trei ani de când a ținut activ titlul respectiv, nu a avut dreptul de a-l utiliza. În prezent, însă, titlul respectiv NU mai apare pe site-ul oficial al Familiei Regale a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, ci, de pe data de 8 august 2023, apare doar „Ducele de Sussex”, titlu regal pe care l-a primit în 2018 din partea Reginei Elisabeta a II-a.
Palatul Buckingham a informat, însă, că site-ul respectiv conține mii de informații legate de Familia Regală și nu toate datele sunt actualizate la zi.
„Site-ul Familiei Regale conține peste cinci mii de pagini de informații despre viața familiei. După moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, conținutul a fost revizuit și actualizat periodic. Este posibil ca unele conținuturi să fie învechite până la finalizarea acestui proces”, au transmis reprezentanții Familiei Regale, potrivit revista americană People.
Prințul Harry și Meghan Markle vor divorța sau nu?
Din nefericire, aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă Prințul Harry. În ultima vreme, au apărut zvonuri în spațiul public, potrivit cărora el și Meghan Markle vor divorța curând pentru că sunt necompatibili, însă unele persoane din anturajul lor susțin ferm că relația lor merge bine.
„Încearcă să-și dea seama ce i-a lovit. Harry nu se încadrează în lumea lui Meghan. Prințul speră să se regăsească pe sine”, a zis cineva, potrivit Page Six.
Conform sursei citate anterior, în prezent, Ducii de Sussex sunt sub presiune financiară și nu știu ce facă pentru a-și finanța stilul de viață luxos din California și pentru a plăti echipa de securitate care îi protejează. În prezent, Prințul Harry vrea să se întoarcă singur în Africa pentru un nou documentar Netflix.
„Acest stres, împreună cu problemele lor emoționale, probabil a făcut din viața lor un iad. Sperăm că timpul petrecut pe diferite continente îi va ajuta să găsească tot ce au nevoie pentru a merge mai departe”, a explicat acel om.
O altă persoană a anunțat, sub protecția anonimatului, că cei doi și-au vândut conacul din Montecito și că Prințul Harry „locuiește în alt loc”.
La polul opus, amicii lor susțin ferm că toate zvonurile sunt false și că relația lor merge bine.
„Nu este adevărat, este literalmente inventat”, a spus o persoană din anturajul lor.