Prinţul Harry şi Meghan Markle nu vor mai produce podcasturi pentru Spotify

În curând, contractul dintre Spotify şi Archewell, organizaţia condusă de Prinţul Harry şi Meghan Markle, se va încheia. Potrivit revistei americane Variety, Spotify şi Archewell Audio au decis să încheie acest contract „de comun acord”, precizând că sunt „mândri de seria pe care au produs-o împreună”.

În ciuda acestui fapt, o sursă anonimă a explicat pentru revista citată anterior că Spotify spera să continue colaborarea cu Ducii de Sussex. În prezent, Prințul Harry şi soția sa caută o nouă platformă pentru programele lor.

Contractul respectiv a fost semnat în 2020 pentru o valoare estimată de 20 de milioane de dolari americani. „Arhetipuri”, programul găzduit de Meghan Markle, a ajuns în fruntea topurilor, oamenii ascultând dialogurile dintre ea şi femei influente, precum Serena Williams, Jameela Jamil şi Paris Hilton.

Prinţul Harry şi Meghan Markle sunt pe punctul de a divorța?

Conform unor zvonuri apărute în spațiul public, mariajul dintre Meghan Markle și Prințul Harry este pe punctul de a se destrăma.  De la o vreme, s-au multiplicat zvonurile, conform cărora Meghan Markle și Prințul Harry sunt în pragul divorțului. S-a susținut faptul că prințul nu mai locuiește de ceva timp alături de soția ei și de cei doi copii ai lor și că adesea înnoptează la un hotel din apropierea casei.

Nici Meghan Markle nu pare prea implicată în mariaj, în ultimul timp fiind văzută la mai multe petreceri din LA, unde a venit singură. Se pare că primul om care a evocat pentru prima dată posibilitatea unui divorț a fost Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana. Acesta îl cunoaște pe Prințul Harry de când era copil și crede că acum, în sfârșit, „s-a trezit la realitate”.

„Nu am nicio îndoială că atunci când se va întâmpla acest divorț, pentru că știm cu toții că se va întâmpla, atunci când se va întâmpla asta, se va întoarce în Regatul Unit și cred că tatăl său și fratele său îl vor primi cu brațele deschise”, a declarat el.

Când cei doi s-au logodit, interesul public a fost destul de mare, iar până când au ajuns în fața altarului, lumea era atât de captivată de acest cuplu, încât nunta lor a devenit al treilea cel mai urmărit eveniment din istorie. Publicul i-a adorat, dar admirația s-a transformat rapid în dispreț, în urma unor relatări negative despre Meghan Markle apărute în presă. Situația a escaladat până la punctul în care Prințul Harry și soția sa au renunţat la rolurile regale, în 2020, şi s-au mutat în Statele Unite, din cauza a ceea ce ei au descris ca fiind o hărţuire intensă din partea presei.