Update:
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că autoritățile franceze nu mai au temei legal pentru a împiedica extrădarea lui Paul al României, reținut la Paris. Ministrul a explicat că o decizie recentă a Curții Europene împiedică refuzul predării către România pe motivele invocate anterior de Franța și Malta.
El a subliniat că reținerea arată că procedura de extrădare își urmează cursul legal și că autoritățile franceze tratează cazul cu seriozitate.
„În privința punerii în aplicare a mandatului European de arestare, autoritățile române si-au făcut datoria, a existat o solicitare anterioară, respinsă în Franța, a existat o solicitare respinsă și de autoritățile din Malta, însă evenimentul cel mai semnificativ din punct de vedere al mersului justiției este decizia Curții Europene potrivit cărei nu se mai poate refuza predarea unei persoane urmărite de autoritățile române pentru anumite considerente avute în vedere anterior de către autoritățile din Franța și din Malta.
Urmare a hotărârii Curții Europene, autoritățile române au reluat demersul și au solicitat Franței ca procedura să-și urmează cursul legal.
Iată că astăzi am avut această reținere, care denotă faptul că procedura își urmează cursul legal.
Noi sperăm ca persoana condamnată să parcurgă aceste proceduri (de aducere în țară – N.R.) cu celeritate. Durata acestora depinde de modul în care vor acționa autoritățile din Franța, dar faptul că s-a luat măsura indisponibilizării persoanei denotă faptul că autoritățile franceze tratează cu seriozitate solicitarea, urmând să decidă asupra retrocedării în baza mandatului european de arestare.
Suntem optimiști că în momentul de față, raportat la elementele concrete care subliniază caracterul justificat al solicitării noastre, autoritățile franceze vor avea o poziție de cooperare judiciară loială”, a precizat ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Știrea inițială:
Prințul Paul al României a fost reținut astăzi în Franța, iar autoritățile române au confirmat că procedura de extrădare este în curs de desfășurare. Acesta este acuzat de corupție legată de restituirea ilegală a unor proprietăți imobiliare. În 2020, el a fugit din țară, iar acum se află sub arest în Paris.
Prințul Paul al României a fost reținut la domiciliu în Paris
Astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat oficial că Prințul Paul Philippe al României a fost arestat la domiciliu, în Paris.
Acesta a fost reținut pentru executarea mandatului european de arestare emis de Curtea de Apel Brașov.
Conform surselor, procedura de arestare și predare a fost activată în urma solicitărilor autorităților române, care au apelat la sistemul Sirene România.
Mandatul european de arestare și solicitările României
Curtea de Apel Brașov a emis un nou mandat european de arestare pe numele Prințului Paul, iar Biroul SIRENE a validat această semnalare.

Astfel, autoritățile franceze au fost solicitate să localizeze și să rețină persoana vizată, procesul de executare fiind acum în desfășurare.
Autoritățile din România au activat procedurile legale, solicitând autorităților franceze sprijinul pentru a-l aduce pe Prințul Paul înapoi în țară, unde acesta trebuie să își ispășească pedeapsa.
Fuga din România și condamnarea pentru corupție
În 2020, Prințul Paul a fugit din România, după ce a fost condamnat la aproape 3 ani și 4 luni de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de corupție, legată de restituirea ilegală a unor proprietăți imobiliare din apropierea Bucureștiului.
În fața instanței, Paul a pretins în mod fals că este proprietarul acestora, iar instanțele române l-au condamnat pentru implicarea în această afacere ilegală.
Incidentul din 2022 și respingerea extrădării
În iunie 2022, Prințul Paul a fost prins în Franța, iar autoritățile române au cerut extrădarea sa pentru a-și executa pedeapsa în România.
Cu toate acestea, o instanță franceză a refuzat să aprobe extrădarea, iar avocatul acestuia a invocat mai multe argumente pentru a se opune acestui proces.
Principalele motive invocate au fost legate de condițiile de detenție din România și de procedurile legale.
Refuzul extrădării și poziția autorităților române
În ciuda acestor obstacole, autoritățile române au continuat să solicite extrădarea celor implicați în cazuri de corupție și abuzuri legate de proprietăți.
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a cerut ca Guvernul României să reacționeze diplomatic la astfel de situații.
Aceasta a afirmat că drepturile fundamentale ale celor implicați nu trebuie încălcate, dar a subliniat necesitatea ca autoritățile franceze să coopereze cu România în cazuri de corupție.