Grecia a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, cu o agendă ambiţioasă, care va fi prezentată luna aceasta Parlamentului European. Preşedinţia greacă va dura 6 luni, iar la 1 iulie mandatul va fi reluat de Italia.
Deşi confruntată cu o situaţie economică dezastruoasă şi cu o criză politică pe măsură, Grecia susţine că şi-a preluat cu mare responsabilitate atribuţiile, anunţând totodată o foaie de parcurs ambiţioasă: readucerea creşterii economice în Europa, aplicarea reformelor pentru Uniunea Bancară, problemele imigraţiei şi politica maritimă.
Priorităţile preşedinţiei elene vor fi prezentate Parlamentului European de premierul Antonis Samaras la 16 ianuarie. Lansarea oficială a preşedinţiei elene va avea loc la 28 ianuarie, când la Atena se vor afla toţi cei 28 de comisari europeni. În mesajul său de Anul Nou, premierul Samaras a afirmat că anul acesta Grecia va redeveni o ţară normală ca toate celelalte şi a promis că anul 2014 va marca ieşirea oficială a ţării din planul internaţional de sprijin, care a ajutat-o până acum să evite falimentul.
Agenţiile internaţionale de presă comentează că acest mandat de 6 luni în fruntea Uniunii Europene este o oportunitate deosebită pentru Grecia de a-şi recâştiga prestigiul internaţional, pentru că este greu de uitat că Grecia rămâne ţara cu cele mai mari datorii din Uniunea Europeană şi, totodată, statul care a creat cele mai mari probleme existenţei monedei euro.
Şomajul în ţară depăşeşte 27 % şi chiar 60% în rândul tinerilor, grevele s-au ţinut lanţ anul trecut, naţionalismul şi extremismul sunt în plină ascensiune, iar gesturile antioccidentale nu par să ia sfârşit: ultimul a fost chiar pe 30 decembrie, un atac asupra reşedinţei ambasadorului Germaniei.
Sursa: RADOR