Edilii târg-mureşeni renunţă la administrarea unei părţi din sistemul de încălzire centralizată în favoarea unei companii private. Ar putea fi reţeta salvatoare pentru o afacere ce merge în pierdere de decenii.
Firma maghiară RFV a câştigat licitaţia pentru concesionarea parţială a sistemului de termoficare din Târgu Mureş. „Compania va plăti o redevenţă iniţială de două milioane de euro, bani ce vor fi folosiţi pentru deblocarea situaţiei datoriilor Energomur (actualul operator al sistemului – n.red.) către E.On Gaz“, a arătat viceprimarul oraşului, Claudiu Maior. RFV va mai trebui să investească 19 milioane de euro în infrastructura de termoficare în următorii 15 ani, având posibilitatea ca, la finalul contractului, acesta să fie prelungit pe încă zece ani, în schimbul unei noi redevenţe de două milioane de euro.
Şi alţi edili au anunţat, ca ultimă speranţă pentru sistemele învechite, ineficiente şi înglodate în datorii, varianta concesionării. La Piteşti, de exemplu, se vorbea despre asta prin 2008-2009, dar ideea a fost, între timp, abandonată. Primăria din Câmpulung Moldovenesc spera să organizeze o licitaţie în acest sens până la venirea iernii – încă nu s-a concretizat nimic. Şi la Târgovişte se dorea, anul trecut, găsirea unui investitor privat. Acesta nu a apărut, deocamdată.
Poveste de succes la Ploieşti
Singurul caz de succes pare a fi cel din Ploieşti, unde francezii de la Dalkia Termo Prahova au concesionat, în 2004, sistemul de încălzire centralizată pentru 15 ani. După investiţii de circa 18 milioane de euro în primii şase ani, s-a ajuns ca ei să administreze a şasea reţea de termoficare din ţară (după cele din Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Galaţi şi Craiova), cu 60.000 de apartamente branşate. Mai mult, preţul de producţie (234 de lei pe gigacalorie) şi cel de livrare (121 de lei pe gigacalorie, după includerea subvenţiei) sunt printre cele mai mici din ţară.
Succesul este confirmat şi de rezultatele financiare – o cifră de afaceri cumulată de 587 de milioane de lei şi un profit net cumulat de 30 de milioane de lei în perioada 2007-2009. Şi lucrurile ar putea arăta chiar mai bine: Dalkia a inaugurat săptămâna trecută o centrală în valoare de 15 milioane de euro, care va produce, în cogenerare, energie termică şi, în sezonul cald, energie electrică. „Investiţia era necesară pentru a elimina pierderile din perioada de vară“, a explicat primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici.
Nu la fel de bine stau lucrurile în cazul celorlalte 98 de sisteme de termoficare existente în ţară. Potrivit datelor oficiale, marea lor majoritate aveau datorii, mergând până la circa 30 de milioane de euro în Craiova sau nu mai puţin de 475 de milioane de euro în cazul RADET Bucureşti.