Bugetul asigurarilor sociale conteaza pe intreprinderile private. Astfel se poate interpreta recenta ordonanta care, in paralel cu marirea cotelor de participare a angajatorilor la bugetul asigurarilor de stat, face reduceri de pana la 16% celor care platesc la timp si creeaza noi locuri de munca. Intr-un alt context economic, toata lumea ar avea de castigat. Statul si-ar colecta veniturile, intreprinderile s-ar grabi sa-si achite datoriile, somerii si-ar gasi locuri de munca. Numai ca lucrurile nu stau, nici pe departe, asa.
Executia bugetara pe 1998 arata ca veniturile incasate la bugetul asigurarilor sociale au fost de 20.667,2 mld. lei, fata de 23.570,7 mld. lei, cat se prognozase. Teapa de 2.903,5 mld. lei vine de la intreprinderile statului. Unele de-a dreptul sfideaza cand vine vorba de plata CAS. Compania Nationala a Huilei Petrosani nu si-a platit niciodata contributia la bugetul asigurarilor sociale. Are o datorie de peste 1.646 miliarde lei si nici o intentie de a si-o stinge. Este urmata de Sidex Galati, cu 1.054 mld. lei, de fosta SNCFR, cu 1.000 mld. lei. Antecedentele de rau-platnice ale acestor intreprinderi si ale altora ca ele arata clar pentru cine a fost facuta ordonanta. La constructia bugetului, cu o mana s-au taiat orice sanse de crestere economica a agentilor privati, iar cu cealalta s-a majorat fiscalitatea. Viclenia celor de la Finante a mers pana acolo incat, la sustinerea proiectului in Parlament, nu au indicat sursele pe care s-a fundamentat bugetul asigurarilor sociale pe 1999. Protestele parlamentarilor au fost tardive. Votasera, fara sa stie, cote mai mari la CAS, introduse ulterior prin ordonanta de urgenta.
Este posibil ca, si de aceasta data, Finantele sa fi vandut pielea ursului. Angajatorii privati transforma contractele de munca permanente in contracte de colaborare, ocolind astfel ventuzele bugetului. Pagubiti din toata afacerea ies tocmai ce pe care, chipurile, ordonanta ii proteja: angajatii.