Privatizarea Astra este atacata din toate partile

intrunit i secret vineri, 27 octombrie, pentru a decide cu cine continua negocierile i cazul Astra, Consiliul de administratie al FPS parea sa fi ajuns la o hotarire definitiva, comunicata de altfel ulterior itregii prese. Conform acesteia, Ceptura SRL era exclusa definitiv din calcule, iar negocierile urmau sa continue cu firma lui Dinu Patriciu, Administrator Int. Contactat luni dimineata, Biroul de presa al FPS a confirmat hotarirea luata de administratorul averii statului. "Nu a fost vorba d

intrunit i secret vineri, 27 octombrie, pentru a decide cu cine continua negocierile i cazul Astra, Consiliul de administratie al FPS parea sa fi ajuns la o hotarire definitiva, comunicata de altfel ulterior itregii prese. Conform acesteia, Ceptura SRL era exclusa definitiv din calcule, iar negocierile urmau sa continue cu firma lui Dinu Patriciu, Administrator Int.
Contactat luni dimineata, Biroul de presa al FPS a confirmat hotarirea luata de administratorul averii statului. „Nu a fost vorba de o licitatie i urma careia cistigatorul sa preia Astra. Punctajul obtinut a avut doar rolul de a clasifica investitorii i vederea negocierilor ulterioare. S-a renuntat la Ceptura din cauza perioadei prea mari de esalonare a investitiilor.
SIF Banat-Crisana a fost igropata
Daca discutiile privind proiectul de contract nu vor avea finalitatea dorita, FPS poate abandona negocierile si cu Administrator, dupa cum poate repeta licitatia”, declara ofiterul de presa al FPS, Adriana Mihaita. Solicitat sa-si exprime opinia privind renuntarea Fondului la oferta Ceptura, Sergio Mollo, reprezentantul acesteia, nu primise nici o istiintare oficiala i acest sens. „Tot ce stiu este faptul ca astazi (luni n.n.) la ora 11 suntem convocati la sediul FPS toti cei opt participanti la licitatie. Probabil ca vom fi anuntati despre decizia luata de reprezentantii Fondului”. Doua ore mai tirziu, Sergio Mollo nu avea ica un raspuns, desi itrunirea la care fusese convocat tocmai se icheiase. „Am asteptat mai bine de jumatate de ora pina ca cineva sa vina sa discute cu noi. Cind i sfirsit am fost bagati i seama, ni s-a comunicat, cu scuzele de rigoare, ca FPS nu a luat deocamdata nici o decizie”, spune reprezentantul Ceptura. Din surse neoficiale, se pare ca inconsecventa FPS are o explicatie plauzibila. in aceste zile Fondul asteapta decizia Curtii de Apel i procesul intentat de SIF Banat-Crisana, conducerea societatii de investitii financiare considerind ilegala modalitatea i care s-a facut privatizarea Astra. SIF Banat-Crisana este unul dintre actionarii Astra, cu un procentaj de 5,67%. Daca FPS pierde procesul, negocierile cu firma lui Dinu Patriciu ar putea fi itrerupte, iar privatizarea Astra anulata. Motivul pentru care SIF Banat-Crisana a dat i judecata Fondul tine de metoda de privatizare. Directorul general adjunct al SIF, Carmen Dumitrescu, afirma ca, potrivit Strategiei Nationale de Privatizare, societatea de asigurari Astra trebuia privatizata prin oferta publica de vinzare de actiuni, si nu prin negociere directa. Conform aceleiasi Strategii, daca FPS ar fi dorit schimbarea metodei de privatizare, ar fi trebuit sa solicite expres acest lucru si sa obtina o hotarire de guvern i acest sens.
„Am amintit Fondului, i scris, aceste lucruri atunci cind ne-am declarat intentia de a achizitiona pachetul majoritar al societatii Astra, dupa aparitia anuntului privind privatizarea prin negociere directa, ne-a declarat directorul Carmen Dumitrescu. Am intentat actiunea i instanta i momentul i care am constatat ca FPS ignora semnalele SIF Banat – Crisana”.
Pentru a evita complicatiile pricinuite de nerespectarea metodei de privatizare, SIF a solicitat emiterea unei ordonante presedentiale pentru stoparea privatizarii companiei de asigurari prin negociere directa. Daca este cazul, ordonantele presedentiale sunt emise (de presedintele Tribunalului), de regula, foarte rapid, i citeva zile. in cazul Astra, aceasta regula a fost confirmata prin exceptie, itrucit instanta a fixat termenul de judecata dupa 30 de zile, perioada care s-a icheiat cu doua zile i urma.
Functionarii FPS au icurcat lucrurile
intre timp, functionarii Fondului au lansat licitatia pentru Astra si au itocmit caietul de sarcini care contine monumentala gafa de a nu preciza ca se iau i considerare doar investitiile programate i primii cinci ani. Specialistii FPS au continuat sa-si dea i petic, declarind cistigatoare firma care avea cel mai lung termen de derulare a investitiilor.
Organizind complet aiurea competitia pentru privatizare, FPS a ajuns sa fie contestat de toate partile implicate, icepind cu ceilalti actionari ai companiei Astra si terminind cu investitorii interesati de achizitia companiei de asigurari.
Cum se va icheia scandalul Astra ramine de vazut; functionarii FPS au reusit sa faca atitea greseli si sa icurce atit de mult lucrurile, icit reluarea privatizarii pare deznodamintul cel mai putin dezonorant. Problema este daca celor implicati le pasa de onoare mai mult decit de altele.    

Sergio Mollo: „Vom da i judecata FPS”
Actionarul principal al firmei Ceptura crede ca va cistiga procesul
Capital: Domnule Mollo, Ceptura SRL a pierdut licitatia pentru privatizarea Astra chiar daca a obtinut cel mai mare punctaj dintre cei opt participanti.
Sergio Mollo: Deocamdata. Vom da i judecata FPS pentru nerespectarea conditiilor initiale ale licitatiei, stabilite tot de Fond. Daca justitia romineasca este obiectiva, ar trebui sa cistigam procesul fara probleme.
Capital: Pe ce argumente va sprijiniti afirmatia?
Sergio Mollo: Am obtinut cel mai mare punctaj din opt ofertanti, conform unei grile stabilite de organizatorul licitatiei, nu de noi. in acea grila nu exista nici o limitare referitoare la perioada maxima a derularii investitiilor. Daca FPS considera ca aceasta trebuie sa fie de trei sau cinci ani, trebuia sa specifice acest lucru de la iceput. Nu s-a itimplat isa asa. Ignorind rezultatele finale, FPS ne-a exclus din carti peste noapte, considerind ca investitiile la care noi ne-am angajat i urmatorii 30 de ani sunt dificil de controlat.
Capital: Nu vi se pare cam mult 30 de ani? O parte din membrii Comisiei de privatizare ar putea fi oale si ulcele la data expirarii termenului.
Sergio Mollo: Nu asta este important. Daca, de exemplu, o banca face un imprumut pe 20 ani, nu este acelasi lucru ? Se comite vreo ilegalitate?
Capital: Cel putin dupa datele oficiale, Ceptura este o SRL fara forta financiara. Cum ati fost acceptati la licitatie ?
Sergio Mollo: Vedeti, aici este problema. Noi am cumparat caietul de sarcini pe 8 septembrie si am depus oferta pe 20. in acest interval am luat legatura cu doua societati de investitii financiare din Luxemburg – Piomfin si West Fin – care s-au declarat interesate sa participe la licitatie prin intermediul nostru. Ele au trimis catre FPS scrisorile de bonitate si garantie bancara si tot ce era necesar participarii la licitatie. Reprezentantii Fondului a verificat la rindul lor veridicitatea datelor primite de la Banca San Paolo din Luxemburg si totul a fost i regula.
Capital: De ce nu au licitat West Fin si Pionfin direct?
Sergio Mollo: De la data prezentarii si pina la cea a depunerii ofertelor, timpul a fost foarte scurt. Au preferat sa liciteze prin intermediul nostru, fiind o firma deja iregistrata. De altfel, doi reprezentanti ai West Fin si Pionfin au devenit itre timp asociati la Ceptura. Mai mult decit atit, pe 18 septembrie am majorat capitalul social de la 10 milioane lei la 440 milioane. in functie de rezultatul licitatiei urmeaza sa transformam Ceptura din SRL i SA.
Capital: Cu ce se ocupa West Fin si Pionfin i Luxemburg?
Sergio Mollo: Fac investitii acolo unde gasesc oportunitati. Cele mai multe sunt i domeniul electronicii, dar detin pachete de actiuni si la companii mari de asigurari din Italia. De altfel, actionarii acestor doua societati de investitii sunt industriasi italieni.