Valoarea de piaţă a principalului operator de transport al mărfurilor pe calea ferată este în continuă scădere. Privatizarea CFR Marfă a trecut de la stadiul de certitudine la cel de deziderat.
Statul român a pierdut trenul care îl putea duce către vânzarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă la un preţ bun. Anul trecut, fostul ministru al transporturilor, Ludovic Orban, estima că privatizarea acestei companii ar putea aduce bugetului circa un miliard de euro, însă pierderile înregistrate la sfârşitul anului 2008, dar mai ales scăderea drastică a cotei de piaţă în favoarea operatorilor privaţi au redus substanţial această sumă, făcând ca o astfel de tranzacţie să dispară, pentru moment, din planurile autorităţilor române.
„Nu cred că e cazul să scot CFR Marfă la vânzare acum, când piaţa este jos, pentru că voi primi oferte slabe, care vor fi luate drept criterii peste doi ani, când poate va trece pe profit“, este opinia actualului ministru al transporturilor, Radu Berceanu. Cu toate acestea, intenţia oficialului de a vinde această companie rămâne valabilă, cu condiţia de a o scoate de pe trendul descendent pe care a intrat începând cu 2007. „Acum un an sau doi, valoarea normală de piaţă a CFR Marfă era de 1,5 sau chiar două miliarde de euro. Acum, nu mai pot face o estimare exactă“, a declarat pentru Capital, George Buruiană, directorul general al Servtrans, unul dintre cei mai importanţi operatori privaţi de transport feroviar. „Nu au privatizat-o când trebuia, iar acum trebuie să aştepte revenirea pe un trend pozitiv pentru a putea obţine un preţ bun. Dar nu cred că va mai fi atinsă valoarea iniţială, pentru că ministerul nu face ce trebuie“, continuă oficialul Servtrans.
De la profit, la pierderi şi datorii
Ceea ce în 2007 încă mai era un activ dorit de mulţi competitori puternici din domeniu, printre care nemţii de la Deutsche Bahn, austriecii de la Österreichische Bundesbahnen, un investitor american nemenţionat sau companii româneşti precum Grup Feroviar Român (GFR) sau Servtrans, a devenit acum doar o umbră. Profiturile CFR Marfă au început să scadă acum doi ani, iar 2008 a fost încheiat cu pierderi de 14 milioane de lei. În primul trimestru al acestui an, numai datoriile companiei către bugetul statului au depăşit 134 de milioane, iar cota de piaţă a scăzut simţitor.
Subfinanţare cronică
Situaţia actuală a fost generată de subfinanţarea cronică de la buget şi lipsa de viziune în atragerea de venituri proprii. „Scăderea afacerilor CFR Marfă cu 44% a fost cauzată de criză, dar şi de pierderea multor contracte în favoarea operatorilor privaţi. Chiar dacă CFR Marfă are preţuri mici de transport, tarifele oferite de privaţi sunt şi mai atractive, iar ei oferă şi alte servicii complementare“, spune Iulică Mantescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), iar directorul Servtrans constată că, trecând prin aceleaşi probleme, compania sa a înregistrat o scădere de doar 20% a afacerilor. Căderea mai puţin abruptă a Servtrans faţă de CFR Marfă şi faţă de media pieţei a condus la o creştere a cotei de piaţă pentru operatorul privat.
Privatizarea care ar fi trebuit să aducă în acest an circa un miliard de euro unui buget naţional tot mai sărac a rămas doar o speranţă. Deşi preşedintele FML consideră că „firmele interesate de privatizare rămân aceeleaşi ca şi anul trecut“, directorul Servtrans declară pentru Capital că „pentru a putea spune cert dacă mai suntem interesaţi ar trebui să mă consult cu acţionarii. Dar dacă mi-ar cere sfatul, eu aş spune să mai aşteptăm.“ Idee care sugerează că se aşteaptă ca valoarea CFR Marfă să scadă în continuare.
Proiecţiile bugetare de la începutul anului s-au făcut pe 70% din volumul transportat în 2008, dar suntem la 56%.
Radu Berceanu, ministrul transporturilor
134 mil. de lei sunt datoriile acumulate de CFR Marfă la bugetele statului până la 31 martie 2009