Privatizarea CFR Marfă a reintrat pe linia prioritară

Mult a trecut, puțin a rămas. Sau, altfel spus, așa ne lasă să credem autoritățile când fac referire la privatizarea CFR Marfă, proces întrerupt la un moment dat. Acum a apărut un nou termen: iunie, 2013

Vestea că CFR Marfă se va privatiza în 2013 a stârnit multe discuții. Pe de o parte, există voci care spun că este un termen realist, iar pe de alta sunt sceptici care susțin că acest lucru nu se va întâmpla într-un viitor apropiat, motivul fiind cât se poate de simplu: deocamdată, „interesul lor nu este să o vândă“, indiferent de negocierile cu FMI. Până la a demonstra dacă scepticii au avut sau nu dreptate, procesul de privatizare începe să-și urmeze cursul. Iar primul pas a fost deja făcut: Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a avizat proiectul de privatizare.

„Este o privatizare cu plic închis, cu un investitor strategic, având o garanție de participare de 10 milioane de euro. Există un calendar agreat de instituțiile financiare internaționale ca până la jumătatea lunii iunie să desemnăm câștigătorul“, a declarat vicepremierul Daniel Chițoiu. Altfel spus, statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane de euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

„Statul să nu piardă controlul“

De altfel, Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, susține că această privatizare trebuie realizată cu un pachet iniţial de doar 15% dintre acţiuni, „pentru ca statul să nu piardă controlul asupra unităţii privatizate“. Cum stau lucrurile acum? Strategia de privatizare nu este încă transformată în lege. Proiectul a fost aprobat de Guvern doar în primă lectură, iar decizia finală va fi luată la finalizarea procedurii de consultare publică şi după obţinerea avizului din partea Consiliului Economic şi Social (CES). „Chiar și după acest moment, cu toți pașii aceia care vor fi respectați, nu cred că această privatizare se va finaliza în 2013. La fel cum nu înțeleg de ce sunt excluse fondurile de investiții. Mă refer la faptul că oficialii de la Ministerul Transporturilor au spus că vor fi acceptate pentru privatizare acele companii care au experiență în transportul de marfă pe calea ferată“, spune Ștefan Roșeanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles și fost director general al CFR Călători.

Cât valorează CFR Marfă?

Acesta este de părere că banii care vor fi încasați de statul român nu vor fi egali cu valoarea companiei – CFR Marfă este evaluată, în prezent, la peste 500 milioane de euro -, în condițiile în care investitorul îi va prelua și datoriile: aproximativ 1,8 miliarde de lei.  Și, în condițiile în care va cumpăra, cel mai probabil, un pachet de 51%.

Mai mult, un factor care va influența valoarea CFR Marfă, în această perioadă, este și schimbarea metodologiei de calcul a taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), care, din 2013, nu se mai aprobă de Guvern, ci  de CFR SA. Mai departe, ținând cont și de negocierile cu Fondul Monetar Internațional, este clar că ritmul în care vor fi încheiate etapele în procesul de privatizare va depinde de trei factori principali: Guvernul României, Ministerul Transporturilor și investorii strategici.

Ce-au făcut „marfarele“ din regiune

UNGARIA Transportul feroviar de marfă a fost privatizat în 2008, devenind o subsidiară a Rail Cargo Austria, a doua cea mai mare companie din Europa. Austriecii dețin aproape 100% din acțiuni, în urma unei oferte de 102,5 miliarde de forinți. Ca parte a privatizării, austriecii au fost de acord să vândă 5% din acțiuni angajaților la jumătate din prețul pieței, pentru ca, ulterior, să le cumpere la valoarea pieței. Mai mult, anul trecut, statul ungar și-a manifestat interesul de a răscumpăra acțiuni de la Rail Cargo Hungaria.

POLONIA De foarte mulți ani se tot încearcă o privatizare a transportului de marfă din Polonia. Acționarul majoritar (n.r. – cu peste 90% din acțiuni) este Ministerul Finanțelor. Presa poloneză a scris că PKP Cargo ar urma să fie privatizată în prima partea a acestui an. Potrivit informațiilor publicate de companie, PKP Cargo avea, în 2012, un rulaj de 4,6 miliarde de zloți (peste un miliard de euro) și un profit net de 295,9 milioane de zloți (70,6 milioane de euro).

BULGARIA Din cauza datoriilor cărora statul bulgar nu le mai face față, pentru BDZ Marfă a fost lansată o nouă procedură de privatizare, după ce prima a eșuat din cauza lipsei de interes. Ministrul bulgar al transporturilor a declarat recent că privatizarea transportului feroviar de marfă va fi considerată un succes dacă guvernul va reuși să primească 200 de milioane de leva, adică puţin peste 100 de milioane de euro. Printre marile companii interesate de cumpărarea BDZ se numără Grup Feroviar Român.

1,8
miliarde de lei reprezintă datoriile CFR Marfă. Din acest total, 600 de milioane sunt la bugetul de stat, încă pe atât la CFR Infrastructură, restul către privați;

1,19
miliarde de lei au fost veniturile CFR Marfă în 2011, potrivit informațiilor  Ministerului Finanțelor. Pierderile s-au ridicat la 93,4 milioane de lei;

906
milioane de lei reprezintă valoarea totală a activelor imobilizate ale CFR Marfă. Activele circulante se ridică la o valoare de 512 milioane de lei.