În ultimele două decenii industria petro-chimică din România a traversat o criză fără precedent. După ce ani la rând au fost căpușate, mare parte din rafinăriile cu mii de angajați au fost trecute pe lista de închideri. Unele au fost privatizate, altele tăiate la fier vechi. Unde ne aflăm acum?
Aveți idee câte întreprinderi, societăți și companii de stat au fost privatizate în perioada post-decembristă? Câteva mii, mai exact 7.500 de întreprinderi, așa cum menționa prim-viceguvernatorul Florin Georgescu într-o prezentare susținută anul trecut, cu titlul „Capitalul în România anului 2015“. Da, 7.500 de întreprinderi mai mici sau mai mari.
Unii adevărați coloși, cu producții record și mii de salariați în perioada comunistă. Dacă în cazul unora, puține la număr, pot fi numărate pe degete, privatizarea a fost un succes, în cazul multora privatizarea a însemnat devalizare. Distrugere completă. Hale industriale tăiate și vândute la fier vechi. Și mai grav este că multe întreprinderi au fost curățate de activele toxice înainte de privatizare. Datorii de zeci și sute de milioane au dispărut din contabilitățile acestora peste noapte, toate cu girul parlamentarilor sau guvernelor de la acea vreme.
Câți bani au intrat în economia românească? Din vânzarea celor 7.500 de întreprinderi s-au încasat doar 7 miliarde de euro, potrivit analizei oficialului BNR. Din această sumă 2,3 mld. au venit doar din vânzarea BCR. Restul înseamnă un preț mediu de 667.000 de euro/întreprindere. Dacă scoatem din suma totală cele 669 milioane de euro încasate din vânzarea Petrom și suma plătită de italienii de la Enel pentru Electrica Muntenia Sud, adică 395 mil. euro, sumă încasată pe o întreprindere ar ajunge sub jumătate de milion de euro. Asta cred că arată cât de bine s-a făcut privatizarea în România. O nouă privatizare de succes nu știu dacă se mai poate face în prezent, deși avem companii care se îngroapă în noroi de pe o zi pe alta.
Din 10 rafinării au mai rămas doar trei
În România, mai există doar 10 rafinării. Dintre acestea, numai patru sunt funcţionale şi doar trei mai procesează ţiţei: Petrobrazi, Petromidia, şi Petrotel. Crişana, rafinăria cu cea mai redusă capacitate instalată (0,45 milioane tone/an) este scoasă la vânzare de mai bine de doi ani de zile și nu-și găsește pețitor. O altă rafinărie trecută în conservare de ani buni este Rafo Onești. Dacă în 2014, investitorul anunța că Rafo va prelucra produse din rafinării rusești, anunțul din februarie anul trecut a luat prin surprindere opinia publică. Acționarul majoritar a anunțat vinderea rafinăriei din Onești la fier vechi. În primăvara acestui an, după ce a intrat în faliment, rafinăria a ajuns în ograda unor investitori din Republica Moldova. Planurile noilor proprietari sunt ambițioase, dar rămâne de văzut dacă se vor și concretiza. Rafinăria din Pitești a procesat ultimul țiței în 2010, apoi unitatea a fost închisă. Statul a încercat în mai multe rânduri să o preia sau să ofere posibilitatea acționarului OMV Petrom să o vândă la pachet cu Oltchim, însă până acum orice negociere s-a finalizat fără succes.
Astfel s-a ajuns ca în România țițeiul să fie prelucrat în doar trei rafinării. În Europa, capacitatea totală de rafinare este de 766 milioane de tone pe an, ceea ce reprezintă 16% din capacitatea globală de rafinare. În România, capacitatea de rafinare abia depășește 10 milioane de tone. Dacă investițiile de modernizare și creștere a capacității nu vor continua, pe viitor România va fi în mare pericol să importe mare parte din carburanții comercializați. Asta și în contextul în care rușii de la Lukoil ar putea renunța la rafinăria Petrotel. Recent șeful Lukoil a anunțat că atât rafinăria de la Ploiești, cât și cea de la Burgas, unde rușii au investit sume semnificative, sunt de vânzare.
Investiții necesare
Anul trecut, datorită cotației scăzute a țițeiului, sectorul de rafinare s-a dovedit a fi profitabil. „2015 a fost un an cu numeroase provocări, dictate în special de evoluţiile de pe piaţa internaţională de profil. În acelaşi timp, a fost un an în care am primit confirmarea că investiţiile şi viziunea noastră de dezvoltare sunt corecte. Astfel, în anul 2015, Rompetrol Rafinare a înregistrat un rezultat net consolidat în valoare de 62 milioane dolari, marcând un moment istoric pentru ultimii 11 ani, respectiv trecerea pe profit a rafinăriei Petromidia“, ne-au declarat reprezentanții KazMunaiGas Internațional, acționarul majoritar al Rompetrol Rafinare. Afacerile companiei au scăzut cu o treime, de la 5,6 mld. în 2014 la 3,8 mld. anul trecut, pe fondul scăderii semnificate a cotaţiilor intenaţionale ale produselor petroliere, dar „investiţiile din ultimii ani, de peste 1,4 miliarde USD numai în modernizarea şi eficientizarea rafinăriei Petromidia, ne-au permis să intrăm pe zona de profit“, mai spun kazahii. Pentru acest an, compania așteaptă un rezultat mai bun având în vedere că anul trecut rafinăria s-a aflat în revizie generală o perioadă de 40 de zile.
„Potrivit unui clasament al agenției Wood Mackenzie, Petromidia s-a situat în 2015 pe locul 9 din 250 de rafinării din Europa, fosta Uniune Sovietică și Africa privind nivelul de flexibilitate și complexitate si pe primul loc în România“, ne-au transmis reprezentanții Rompetrol, precizând că Petromidia a tins capacitatea de rafinare de 5 mil. tone în urma investiţiilor din ultimii ani. „Este un nivel care reprezintă peste 40% din capacitatea de rafinare activă în România“, au mai spus reprezentanții Rompetrol.
La o capacitate de rafinare 4,5 milioane de tone pe an a ajuns și rafinăria Petrobrazi, în urma investițiilor de 1,2 miliarde de euro realizate de OMV Petrom. Anul trecut, Petrobrazi a procesat circa 3,9 milioane de tone țiței, iar în primul trimestru din acest, cantitatea rafinată s-a ridicat la 1,1 milioane tone de ţiţei și alte materii prime. Spre comparație, în anul 2002, Petrom cu cele două rafinării – Petrobrazi și Arpechim – avea o capacitate de rafinare de 35,7% din volumul de rafinare al României și 55% din totalul cantității de țiței prelucrat în acel an. În ceea ce privește numărul de salariați din sectorul de rafinare acesta s-a redus semnificativ odată cu închiderea unităților de procesare a țițeiului. Doar la Petromidia personalul a crescut ca urmare a investițiilor realizate.
„La Petromidia erau la momentul privatizării 3.571 de angajaţi, dintre care peste 2.400 au fost distribuiți chiar în acelaşi an, în cadrul altor companii înființate pe platformă, de exemplu Rominserv, antreprenorul general al Grupului. KMGI a achiziţionat pachetul majoritar la Rompetrol Group NV în 2007. Numărul de angajaţi este astăzi de peste 5.000. Nu trebuie uitat de asemenea că problema în 2001 era una a stabilităţii şi predictibilităţii acelor locuri de muncă, a nivelului de salarizare şi a condiţiilor de muncă. Ori pe toţi aceşti parametrii putem vorbi de o diferenţă extrem de mare între condiţiile existente atunci şi cele prezente“, ne-au mai transmis reprezentanții companiei.
Reprezentanții Lukoil nu ne-au transmis informațiile solicitate până la închiderea ediției. Cât de reușite au fost privatizările realizate în anii de glorie 1998-2005 vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluzia. În ceea ce privește respectarea obligațiilor asumate am încercat să luăm un punct de vedere din partea insituțiilor statului care au realizat aceste privatizări. Doar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului ne-a răspuns la solicitare, întrucât cei de la Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului au încercat să arunce responsabilitatea monitorizării privatizării Petrom în ograda altor instituții de stat, deși este clar sarcina lor.
Cât vine vorba de noi investiții în zona de rafinare, companiile sunt destul de reticente în a oferi informații. Cei de la Petrom spun doar că „investițiile Downstream Oil sunt destinate optimizării produselor și serviciilor“, fără să ofere nicio cifră, în timp ce reprezentanții Rompetrol spun că una dintre principalele investiții constă în realizarea centralei de cogenerare de la Midia. „Construcţia ei a fost amânată de întârzierile birocratice ale implementării Memorandumului de Înţelegere, întrucât ea a fost identificată şi încadrată ca proiect de investiţii în cadrul Fondului de investiţii ce ar urma să fie stabilit tocmai prin implementarea Memorandumului. Sperăm însă că evoluţiile vor fi pozitive şi că proiectul va fi demarat în perioada următoare“, ne-au transmis reprezentanții Rompetrol Rafinare, companie ale cărei active se află sub sechestru pus de instituțiile statului. Într-un interviu acordat Agerpres, Cătălin Dumitru, vicepreședinte de operațiuni al KMGI, a spus că sechestrul instituit de DIICOT asupra bunurilor Rompetrol Rafinare nu afectează operațiunile curente ale companiei, însă creează probleme la nivelul obiectivelor, întrucât proiectele majore de investiții sunt blocate.
Privatizare: oct.2000
Cumpărător: The Rompetrol Group
Pachet de acțiuni: 69,9%
Obligații asumate: 2002-2006 investiții de mediu de 20 mil. dolari, aport de capital de 205 mil. dolari, aprovizionare anuală a unității cu 2,75 mil. tone materie primă, valoare estimată la 600 mil. dolari
Privatizare: dec.2004
Cumpărător: OMV
Pachet de acțiuni: 51% din SNP Petrom SA
Privatizare: feb.1998
Cumpărător: Lukoil
Pachet de acțiuni: 51%
Obligații asumate: 1998-2008 investiții în sumă de 200 mil. dolari pentru modernizare-dezvoltare și protecția mediului
Privatizare: oct.2001/aprilie 2002
Cumpărător: Imperial Oil (Bacău) și Canyon Services Protugalia. Din 2003 se alătură și Balkan Petroleum
Pachet de acțiuni: 59,99%, prețul plătit 1,5 mil. dolari în 2001. În 2002, 94,55% din acțiuni provenite din conversia în acțiuni a crențelor bugetare. Suma plătită 11,46 mil. dolari
Obligații asumate: 2003-2008 aport de capital de 63,37 mil. dolari, 2002-2010 investiții de mediu de 16,94 mil. dolari