O poveste de senzație vine din Statele Unite, unde un copil de 7 ani și-a lăsat fără cuvinte tatăl, un specialist în criptografie, citim pe site-ul yoda.ro
Cei de la CNN au publicat povestea lui Matthew Green și a fiului sau de 7 ani. Green este profesor de colegiu, considerat un adevarat guru când vine vorba despre codare și intimitate. "Știe totul despre NSA, criptare, securizarea calculatoarelor. Matthew și-a gasit însa un adversar pe masura în fiul său de 7 ani.
Și acum povestea: Matthew Green este posesorul unui iPhone 6 Plus. Ceea ce înseamnă că tot ce se află pe telefonul său este privat şi numai Matthew poate debloca telefonul cu amprenta sa. Marţi dimineaţă însă, fiul său Harrison a intrat în dormitorul părinţilor şi s-a dus spre tatăl său în timp ce acesta dormea. I-a luat în linişte iPhone-ul, i-a luat mâna dreaptă şi a pus degetul pe scanerul de amprentă digitală! Green s-a trezit însă nu şi-a putut certa fiul – până la urma, el instalase jocuri precum Minecraft sau Angry Birds Transformers.
Esenţa pentru Matthew Green, care preda criptografie şi securitatea calculatoarelor la Universitatea John Hopkins, a fost demonstraţia perfectă că sistemul de criptare al iPhone-ului impotriva hoţilor sau poliţiei nu este impenetrabil.
Apple a lansat recent criptarea care nu mai permite companiei sa treacă peste passcode. Politistii nu pot sa spioneze mergand la Apple. Directorul FBI spune ca aceasta criptare a iPhone-ului îi protejeaza pe pedofili şi trage politia in jos.
Green le-a demontat însă acuzaţiile pe Twitter:
"Draga FBI: data viitoare cand spuneţi: gândiţi-vă la copii, vă implor să notaţi cât de uşor este să treci peste criptarea Apple folosind atacuri fizice". El le-a explicat apoi celor de la CNN de ce functiile biometrice – precum amprenta sau vocea – nu sunt eficiente dacă vrei să ţii pe cineva departe de datele din telefon. Un ofiţer de politie poate, pur şi simplu, să-ţi pună degetul pe scaner.
"Este o problemă foarte serioasă. Într-o situaţie în care este arestat, datele biometrice nu sunt deloc utile pentru protejarea informatiilor" le-a spus Green celor de la CNN.
Acest lucru s-a întamplat deja. Într-un caz din Virginia Beach în care a fost implicat un paramedic acuzat ca şi-a strangulat iubita, judecatorul a decis ca poliţia să-i decripteze telefonul folosind amprenta.