Pro Lex: Absorbţia greşită a vămii în ANAF a dus la blocaj fiscal la nivel naţional

Procesul de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin absorbţia autorităţii vamale şi regionalizarea direcţiilor finanţelor publice a dus la un blocaj fiscal la nivel naţional, susţine Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ,,Pro Lex'.

Reprezentanţii sindicatului avertizează că, în lipsa comunicării deciziilor de numire pe noile funcţii şi a noilor atribuţii, angajaţi Direcţiilor Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale nu şi-au putut exercita activitatea.

‘Problema este că s-au desfiinţat unele structuri şi înfiinţat altele, fără să se comunice angajaţilor deciziile de numire pe noile funcţii şi noile atribuţii. În aceste condiţii, nimic nu s-a mai mişcat prin Direcţiile Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi aparatul central al fostei autorităţi vamale. Practic, de la 1 august a.c. până la îndeplinirea formalităţilor de organizare şi de resurse umane nu mai avem control la produsele accizate, nu mai avem supraveghere vamală şi nici încasări a creanţelor’, se spune într-un comunicat al Pro Lex.

Potrivit Pro Lex, joi s-a refuzat plata unor importante sume de bani datorate statului de către debitori, în baza unor titluri executorii, pe motivul că nu se ştie dacă conturile bancare mai sunt valabile.

‘Situaţia se putea evita dacă ANAF ar fi prevăzut o prevăzut o perioadă tranzitorie până la preluarea şi încadrarea efectivă a personalului vamal pe noile funcţii, astfel cum a propus Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex’, se mai spune în comunicat.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 520/2013, începând cu data de 1 august s-au abrogat Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor. Potrivit acestei hotărâri de guvern, ANAF s-a reorganizat prin absorbţia autorităţii vamale şi regionalizarea direcţiilor finanţelor publice.

Restructurarea ANAF reprezintă o precondiţie pentru implementarea ‘Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale’, proiect pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro în data de 8 mai 2013.

Potrivit ANAF, în cadrul reorganizării s-a avut în vedere implementarea unei noi strategii de resurse umane şi simplificarea procesului decizional. Prin procesul amplu de reorganizare a Fiscului, conducerea MFP preconizează o serie de schimbări cu impact major în îndeplinirea obiectivelor asumate de combatere şi prevenire a evaziunii fiscale şi de creştere a eficienţei în ceea ce priveşte colectarea veniturilor: crearea nivelului regional, crearea structurii antifraudă, implementarea unei noi strategii de resurse umane şi simplificarea procesului decizional.

Guvernul a aprobat pe 24 iulie modificarea şi completarea unor acte normative vizând redefinirea structurii organizatorice a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), precum şi realocarea corespunzătoare a resurselor umane. În ce priveşte redefinirea structurii organizatorice a ANAF, s-a urmărit, în principal, fuziunea prin absorbţie şi preluarea Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), preluarea activităţii Gărzii Financiare (GF) şi desfiinţarea acesteia, înfiinţarea unei structuri de antifraudă fiscală în cadrul ANAF, cu atribuţii sporite, precum şi înfiinţarea direcţiilor regionale ale finanţelor publice. AGERPRES