Europarlamentarul Victor Negrescu a fost ales vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul PES, desfăşurat la Berlin, la finalul acestei săptămâni, anunţă, duminică, PSD.
”Sprijinul pentru România este dovedit şi prin includerea solicitării ca ţara noastră să fie primită în spaţiul Schengen, în rezoluţia aprobată în cadrul Congresului PES”, afirmă Victor Negrescu.
”Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcţia de vicepreşedinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024. Este o reuşită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă, la nivelul familiei social-democrate europene. Doresc să-i mulţumesc pentru sprijin şi încredere preşedintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană şi contează astăzi, cu adevărat, în plan european”, a arătat Negrescu, în comunicatul transmis de PSD.
”Sprijinul pentru România este dovedit şi prin includerea solicitării ca ţara noastră să fie primită în spaţiul Schengen, în rezoluţia aprobată în cadrul Congresului PES de toate partidele social-democrate europene, pe care am avut bucuria să o prezint în cadrul reuniunii. Împreună cu mii de militanţi din Partidul Social Democrat şi cu colegii mei din PES activists România, cărora le mulţumesc pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, contribuim de aproape 16 ani la construcţia unei voci puternice a social-democraţiei româneşti în plan european, milităm pentru o participare mai activă la dezbaterile internaţionale şi doctrinare şi la popularizarea activităţii Partidului Socialiştilor Europeni şi a familiei noastre politice în România. Reuşita noastră se datorează tuturor celor care au crezut, în cele mai dificile momente, că nu trebuie să abandonăm valorile social-democrate europene, ci să luptăm pentru mai multă influenţă a României în plan european”, a declarat vicepreşedintele socialiştilor europeni, Victor Negrescu.
Rezoluţie pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen
Delegaţia PSD, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, a avut întâlniri pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi cooperarea bilaterală şi politică, cu mai mulţi lideri europeni precum cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Spaniei, Pedro Sánchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, António Costa, comisarii Ylva Johansson şi Frans Timmermans, şi noul preşedinte al PES, Stefan Löfven.
În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat şi o rezoluţie pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului PES de eurodeputatul Victor Negrescu.