"Poate cele mai mari atu-uri pe care le au plățile cu cardul sunt acelea că oferă utilizatorului acces imediat la banii de care dispune, cât și posibilitatea de a cumpăra bunuri de la distanță, chiar din confortul propriei case. Apoi, plata cu cardul poate economisi chiar și jumătate de zi din viața fiecăruia, lunar", potrivit lui Horia Grozea, Director Card Payments Netopia mobilPay, lider local în domeniul microplăţilor cu telefonul mobil şi unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online prin card
Așadar, după cum se poate observa din tabelul de mai sus, plata cu cardul are mai multe avantaje decât cea cu bani lichizi. Totodată, singurul risc pe care îl prezintă aceasta este expunerea direct la anumite forme de furt, precum phising-ul (solicitarea de informații personale prin asumarea unei identități false, de obicei a băncii care a emis cardul).
De asemenea, conform reprezentantului Netopia, este mult mai ușor să ții socoteala tranzacțiilor efectuate cu cardul decât cu bani cash. Deși ai imaginea banilor cheltuiți în față, pe termen mediu sau lung, poți pierde șirul lor, mai ales dacă rătăcești chitanțele, spune acesta.