Mihaela Rădulescu revine la ProTV pentru un nou sezon al show-ului „Ferma” care va aduce față în față două mentalități: orășeni și săteni. Emisiunea se va numi „Fermieri versus Orășeni”, iar 16 competitori, 8 orășeni și 8 săteni, vor fi gata să-și testeze limitele.
Pentru al doilea an la rând, Mihaela Rădulescu va fi gazda show-ului Ferma și îi va susține pe concurenți în cea mai dificilă încercare pe care au avut-o până la acest moment. Și de această dată, Cristi Bozgan va fi specialistul în supraviețuire care îi va învăța pe competitori cum să se descurce cu toate provocările primite.
„Cândva, în toiul pandemiei, am aflat că vom face un nou sezon de „Ferma“. De acolo de unde eram, o țară cu mult mai multe cazuri și probleme legate de Covid decât România, n-am fost foarte convinsă că se va întâmpla. Și, totuși, cu o mobilizare exemplară, PRO TV a reușit să pună în mișcare această producție complicată, dar atât de urmărită de public. Iată-mă convinsă total, impresionată de tot ce s-a făcut pentru protecția concurenților și a echipei și… gata de reluat aventura asta grozavă.
Am un chef nebun de muncă, după atâta pauză, simt energia fantastică a echipei și abia aștept să începem filmările. N-o să mai înghețăm, ca la ultima ediție, dar o să ne confruntăm cu alte „delicii“, pentru că la „Ferma“ viața e grea și plină de surprize, pentru toată lumea. Iubesc amestecul de emoții și, împreună cu Cristi Bozgan, o să ne străduim să-i ghidăm pe concurenți prin propriile neputințe, până o să vadă câte pot cu adevărat să facă, dar să și ducă. Ne vedem în noua Ferma!”, spune Mihaela Rădulescu înaintea începerii filmărilor.
Noul sezon va aduce față în față două mentalități: orășeni și săteni. Fiecare vedetă a optat pentru grupul care i se potrivește, cel mai bine, stilului de viață pe care l-a avut și care i-a format valorile. Probele fizice vor fi mai intense, iar psihicul concurenților va fi testat prin încercările la care vor fi supuși de-a lungul zilelor petrecute în Fermă.
Opt orășeni și opt săteni. 16 competitori deciși să demonstreze că sunt gata să-și testeze propriile limite și, datorită mediului din care provin, sunt pregătiți pentru orice provocare în viață.
„Sunt foarte fericit că revenim cu un nou sezon, după o pauză lungă, condimentată cu tot felul de situații neprevăzute. Abia aștept să o reîntâlnesc pe Mihaela, să începem munca în această puternică echipă și să fim alături de o nouă ”generație de fermieri”. Odată cu acest sezon, telespectatorii vor avea ocazia să vadă cum se pun în practică tehnicile de supraviețuire și vor simți emoțiile la fel de puternic, precum concurenții. Eu mă întorc mai dur, mult mai aspru și mai strict. De fapt, așa cum sunt!”, declară și Cristian Bozgan.