PRO TV a dominat și ieri audiența televiziunilor generaliste. Televiziunea a înregistrat un rating de peste 70% mai mare, comparativ cu rivala sa, Antena 1. Filmul cu care PRO TV și-a spulberat concurența nu este la prima difuzare.
PRO TV a avut o audienţă în prime time pe intervalul comercial (18-49 de ani) de 7,1%. În acelaşi interval, concurentul său direct, Antena 1, a obţinuit doar 4%. La rândul său, Kanal D a reuşit să atragă 3,4% din spectatorii din această categorie de vârstă.
Pe acest segment orar, Pro TV a difuzat, din nou, filmul Furios și Iute 6, în timp ce la Antena 1 rula emisiunea Te cunosc de undeva, iar la Kanal D era show-ul Exatlon.
Dintre televiziunile de ştiri Antena 3 a înregistrat o cotă de 0,7% în perioada de maximă audienţă şi pentru publicul urban şi general 18-49 de ani, fiind lider de audiență. Pe locul doi a fost România TV cu un rating de 0,6%, urmată de Digi 24, cu o cotă de 0,5%, și pe ultimul loc, la egalitate, Realitatea TV și B1 TV, cu câte 0,2% fiecare.
La nivelul întregii zile de ieri, pe acelaşi interval comercial 18-49 de ani, Pro TV a înregistrat o cotă de 3,6%, Antena 1 – 2%, iar Kanal D – 1,1%.