PRO TV, Kanal D, Acasă TV şi Antena 1, sancţionate de CNA cu suspendarea timp de 10 minute a emisiei

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat posturile PRO TV, Kanal D, Acasă TV şi Antena 1 cu suspendarea timp de 10 minute a emisiei şi difuzarea deciziei Consiliului, din cauza încălcării reglementărilor legislaţiei audiovizuale.

Potrivit articolului 95 din Legea audiovizualului, în cazul săvârşirii repetate a unor contravenţii, radiodifuzorii au obligaţia de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare.

În speţă, în cadrul emisiunilor Happy hour, Cancan TV, WoW Biz, Acces direct şi Un show păcătos, difuzate în perioada 17 – 23 octombrie, au fost încălcate prevederile Codului audiovizual şi Legii audiovizualului referitoare la protecţia demnităţii umane, limbaj injurios şi protecţia minorilor.

Decizia Consiliului a fost luată în urma unor dezbateri de mai bine de trei ore, membrii CNA, deşi cu toţii de acord cu gravitatea încălcărilor legii, nu au reuşit să se pună de acord în ceea ce priveşte eventualele diferenţe în care fiecare post a redat evenimentul.

PRO TV a fost sancţionat din cauza încălcării legislaţiei în cadrul emisiunii Happy hour, în care Corneliu Vadim Tudor şi Mariana Moculescu şi-au adresat injurii pe tot parcursul emisiunii, realizatorul Cătălin Măruţă neoprind microfonul.

De asemenea, postul Acasă TV a încălcat reglementările legislaţiei audiovizuale, din cauza difuzării la emisiunea Cancan TV a unei dispute a Oanei Zăvoranu cu Corneliu Vadim Tudor.

La Kanal D, în cadrul emisiunii WoW Biz a fost difuzată o dispută a Oanei Zăvoranu şi a mamei acesteia cu liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Nu în ultimul rând, Antena 1 a încălcat legislaţia în domeniu în cadrul emisiunilor Acces direct şi Un show păcătos, invitaţii fiind Corneliu Vadim Tudor şi Mariana Zăvoranu. 

Potrivit reprezentantului postului, Mirela Bomboe, care a recunoscut că "sunt, într-adevăr excese, dar nu violenţe de limbaj", "moderatorii au intervenit de fiecare dată" şi "limbajul a fost temperat".

"Aş pleca de la ideea că întotdeauna este un subiect de abordare pentru presă comportamentul unui parlamentar european. Acesta nu putea fi abordat fără luarea măsurilor de protecţie, dar subiectul nici nu putea fi evitat", a spus preşedintele CNA, Răsvan Popescu, care a propus amendă maximă pentru cele trei posturi şi nu suspendarea emisiei, pe timp de 10 minute, şi difuzarea textului sancţiunii, de la ora 19,00, aşa cum a propus Valentin-Alexandru Jucan.
Sursa: Agerpres