O premiera pentru Prima TV, Kiss FM si Star FM: veniturile lor sunt cunoscute pana la ultimul euro. Dupa ce, in acest an, SBS Broadcasting a preluat in totalitate cele trei retele radio-TV, rezultatele financiare sunt incluse in raportul financiar pe care operatorul international il face public trimestrial. Astfel, din ultimul raport, aflam ca Prima TV a realizat in primele sase luni ale acestui an venituri de 4,16 milioane euro. Cea mai mare parte a acestor venituri, 3,2 milioane euro, au f
O premiera pentru Prima TV, Kiss FM si Star FM: veniturile lor sunt cunoscute pana la ultimul euro. Dupa ce, in acest an, SBS Broadcasting a preluat in totalitate cele trei retele radio-TV, rezultatele financiare sunt incluse in raportul financiar pe care operatorul international il face public trimestrial.
Astfel, din ultimul raport, aflam ca Prima TV a realizat in primele sase luni ale acestui an venituri de 4,16 milioane euro. Cea mai mare parte a acestor venituri, 3,2 milioane euro, au fost obtinute in al doilea trimestru al anului. Comparativ cu veniturile statiilor din grup, veniturile Prima TV sunt modeste. Posturile detinute de SBS in Ungaria, de exemplu, au adus venituri nete 53,7 milioane de euro. Alta piata, alta viata! Acelasi document arata ca radiourile din Romania ale SBS, retelele Kiss FM si Star FM, au obtinut venituri de 2,35 milioane euro. Din aceasta suma, 1,8 milioane de euro au fost obtinute in al doilea trimestru. Aceasta arata ca veniturile celor doua retele au fost mai echilibrate in cele doua trimestre comparativ cu Prima TV.
SBS a investit prima data in Prima TV in martie 2000, dupa care a ramas actionar minoritar. Ulterior, SBS a preluat in doua etape televiziunea condusa de Cristian Burci. In prima faza, in luna martie 2005, operatorul a cumparat 48,8% din actiuni, crescandu-si participarea la 86 de procente. Tranzactia s-a ridicat la 7,8 milioane euro. In acelasi timp, SBS a preluat in totalitate Star FM si Kiss FM, pentru care a platit 22,5 milioane euro. In a doua faza, in iunie 2005, Prima TV a fost cumparata in totalitate. Restul de 14% din actiuni erau impartite intre mai multi actionari minoritari, printre care Dan Fischer, Costel Bobic, Emil Nell-Cobar si Adrian Ionescu, si au fost cumparate de SBS cu 2,2 milioane euro.
si cel de-al doilea operator international de pe piata TV din Romania, Central European Media Enterprises (CME), si-a facut public raportul financiar pe ultimele sase luni. Operatiunile din Romania au adus in sase luni venituri nete de 45,6 milioane de dolari, fata de 32,8 milioane de dolari in prima jumatate a anului trecut. Este o creste cu 39% fata de primul semestrul din 2004. Veniturile nete sunt cu atat mai notabile, cu cat investitiile in programele statiilor au fost modeste.
Compania americana a ajuns la 85% din firma Pro TV SA, ce detine licentele pentru Pro TV, Acasa TV, Pro Cinema si Pro TV International. Ultimele trei procente au fost cumparate de CME de la Adrian Sarbu la 29 iulie 2005 pentru suma de 15 milioane de dolari. Anterior, Sarbu mai vanduse americanilor doua procente in luna februarie a.c., pentru 5 milioane de dolari. In afara de participarea la Pro TV SA, americanii detin 20 de procente din Radio Pro SRL, entitate ce opereaza retelele Pro FM si InfoPro.
Markus Tellembach, presedinte si Chief Executive Officer SBS Broadcasting, anunta in primavara ca va investi in Prima TV aproximativ 10 milioane de euro
Operatiunile din Romania ale CME au adus in sase luni venituri de 45,6 milioane de dolari companiei conduse de Ronald S. Lauder
340 milioane de euro In sase luni
Operatorul SBS Broadcasting detine statii radio si TV in Olanda, Ungaria, Suedia, Belgia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Grecia si Romania. Conform raportului financiar pentru primele sase luni ale anului 2005, posturile TV ale operatorului au inregistrat venituri nete de 306,6 milioane de euro, fata de 268,7 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut. Statiile de radio au obtinut venituri nete de 31,2 milioane de euro – o crestere de aproximativ 3 milioane de euro fata
de primul semestru din 2004.
Venitul net consolidat al CME
a crescut cu 100%
Operatorul Central European Media Enterprises (CME) detine posturi de televiziune in Croatia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ucraina si Romania. Raportul financiar pentru primele sase luni ale acestui an arata ca CME a obtinut venituri nete 193,6 milioane dolari. Venitul net consolidat a fost de 161,4 milioane dolari, reprezentand o crestere de 100% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Evolutia este rezultatul includerii in portofoliul CME a postului TV Nova din Cehia si al performantelor celorlalte statii.
|
Bazar
O romanca in juriul concursului
“Rebrand100”
Aneta Bogdan, Managing Partner la firma de consultanta si design de brand Brandient, a fost cooptata in juriul editiei din acest an a concursului “Rebrand100”, singura competitie internationala ce premiaza strategia si designul proceselor de rebranding din intreaga lume. Aneta Bogdan va fi colega cu nume grele ale designului si brandingului mondial: Steve Frykholm, Vice President si Creative Director la Herman Miller, Po Cheung, Managing Director la FutureBrand Asia, si Bill Hill, President la MetaDesign San Francisco.
La editia precedenta “Rebrand100”, firma Brandient a castigat trei premii
la sectiunea “Merit”, pentru proiectele Smartree, TVR (design, English&Pockett Marea Britanie) si Europhram/GlaxoSmithkine. Cu cele trei premii castigate, Romania s-a clasat la aceasta competitie in primele 11 tari in clasamentul pe tari.
Bugetul L’Oreal trece la
ZenithOptimedia
L’Oreal a desemnat reteaua de publicitate ZenithOptimedia ca partener exclusiv in Europa pentru serviciile de planificare si cumparare de media. Decizia a fost luata dupa patru luni de discutii in care ZenithOptimedia si Universal McCann au fost principalele candidate.
Decizia se aplica in 26 de tari din Europa, printre care si Romania. ZenithOptimedia va prelua contul L’Oreal incepand cu 1 octombrie 2005, pentru o perioada initiala de doi ani. In Romania, bugetul de media al L’Oreal este administrat de Universal McCann si urmeaza sa treaca in portofoliul agentiei Zenith Media. Potrivit monitorizarilor Alfacont, in anul 2004, L’Oreal a avut un buget brut de publicitate (calculat la rate-card pe TV, radio si presa scrisa) de 37,2 milioane euro, ocupand locul 9 in topul investitorilor in publicitatea din Romania. Pe primele sase luni din 2005, volumul brut al investitiilor publicitare a depasit 32 de milioane de euro, clasandu-se pe locul sase.