Pro TV vine cu o nouă emisiune! Ce surpriză le pregătește telespectatorilor

”Căsătoriți pe nevăzute” este un reality show bazat pe știință, destinat celor care nu au avut noroc în dragoste, dar n-au abondonat încă lupta de a-și găsi jumătatea.

Married at first sight este un format de televiziune unic, în care oameni singuri vor să-și găsească perechea potrivită. După ce au încercat totul în trecut, experimentează acum o nouă metodă prin care-și pot descoperi partenerul perfect. Cu ajutorul unor experți în psihologie și genetică, participanții la acest show vor fi ”potriviți” de specialiști cu o persoană complet străină, dar compatibilă, cu care vor trebui să se căsătorească.

Emisiunea este prezentă în peste 20 de țări din lume

Din Danemarca până-n Israel, din SUA până-n Africa de Sud și alte 20 de țări, show-ul investighează dacă modalitățile tradiționale prin care ajungem la jumătatea perfectă sunt singura opțiune pe care o avem sau dacă poate fi dragoste între două persoane complet străine, potrivite exclusiv de știință.

Studiile au arătat că 40% dintre oameni repetă aceleași tipare distructive în relațiile lor de cuplu, iar dintre aceștia, 70% au declarat că doar intervenția specialiștilor și sesiunile de terapie i-au ajutat să aibă o relație mai solidă. În acest show concurenții experimentează dacă dragostea adevărată poate fi găsită printr-o căsătorie bazată pe știință, iar telespectatorii primesc informații care le pot îmbunătăți relațiile personale.

Cu ajutorul unor specialiști în psihologie, psihoterapie, psihosexologie, genetică si relații interumane, cei care vor intra în acest show vor trece printr-o serie de teste psihologice, teste de feromoni, atractivitate și chiar teste ADN, pentru ca experții să le găsească sufletul pereche. Cei doi se vor întâlni pentru prima dată în fața ofițerului stării civile, iar după nuntă, vor avea ocazia să se bucure de luna de miere și de timp petrecut împreună pentru a decide ulterior dacă sunt făcuți unul pentru celălalt sau se despart.

Vino să vezi că iubirea e o știință!

Dacă ai încercat totul, dar nu ai găsit încă dragostea vieții tale, noi îți oferim formula științifică perfectă ca să-ți întâlnești partenerul potrivit într-un show experiment, cu totul special. Gata cu singurătatea! Găsește-ți jumătatea, înscrie-te pe înscrierishow.protv.ro sau la telefon 0751.121.806 și în reality show-ul fenomen – ”Căsătoriți pe nevăzute!”, se arată în comunicatul de presă al Pro TV.