Directorul general al Nissan, Hroto Saikawa, a aprobat un „bonus de pensionare” de 40 de milioane de dolari pentru Carlos Ghosn (în vârstă de 64 de ani), ca parte a propusului pachet de pensionare care alimentează speculaţiile referitoare la informaţiile deţinute de şefii producătorului auto nipon privind remuneraţia fostului preşedinte al Nissan.
Carlos Ghosn, acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere, a fost eliberat din închisoare la începutul lunii, după ce fostul preşedinte al Nissan a depus cauţiunea în valoare de un miliard de yeni (nouă milioane de dolari), transmit Reuters şi Kyodo. Pe 19 noiembrie, Carlos Ghosn a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 – 2015. Dacă va fi găsit vinovat de toate acuzaţiile, Ghosn ar putea fi sta în închisoare până la 15 ani.
Citeşte şi: Carlos Ghosn a fost eliberat din închisoare! Ce face acum fost şef al Renault – Nissan
Financial Times (FT) scrie că, potrivit unui document din 2012, Hiroto Saikawa a aprobat un contract de muncă pe zece ani pentru Ghosn ca “preşedinte emerit”, care-i permite să folosească în continuare proprietăţile imobiliare ale companiei din Rio de Janeiro, Paris şi Liban. Conform acordului, Nissan va face o plată excepţională de 40 de milioane de dolari pentru rolul de consilier, după ce Ghosn a demisionat din funcţia de preşedinte, şi-i va acorda un salariu anual de 4,4 de milioane de dolari, care ar putea creşte la şase milioane de dolari dacă firma îndeplineşte anumite obiective.
Ghosn va putea folosi birourile şi proprietăţile imobiliare din Japonia şi din alte locaţii. Aceleaşi proprietăţi imobiliare au apărut în investigaţia internă privind activitatea lui Ghosn la Nissan, în care producătorul auto nipon a descoperit că el a acţionat inadecvat în privinţa modului în care au fost achiziţionate proprietăţile şi a sumelor de bani cheltuite pentru renovarea lor, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
În ianuarie, Ghosn a dezminţit, în cadrul unei audieri publice la Tribunalul din Tokyo, acuzaţiile de nereguli financiare şi a protestat împotriva detenţiei sale prelungite.