Spre deosebire de confraţii lor din Occident, alpiniştii români fac sporturi extreme şi cu bugetele expediţiilor: salvarea e varianta low cost, adică banii de acasă.
Zece din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii (aşa-numiţii „optmiari“ din lanţul Himalaya) au fost deja atinse de alpinişti români. Puţini ştiu însă că în afară de riscurile inerente ascensiunii, alpiniştii români (şi, în general, cei din Europa de Est) fac asemenea expediţii cu bugete minuscule.
Bugetul unei expediţii pe un optmiar variază, în funcţie de alegerea alpiniştilor, între 7.000 şi 40.000 de euro. Partea cea mai consistentă o reprezintă onorariile unei agenţii specializate în organizarea de ascensiuni. „La o expediţie în Himalaya nu te duci de capul tău; sunt nişte agenţii de expediţie specializate“, spune alpinistul Marius Gane, membru al primei expediţii integral româneşti pe Everest. „În Nepal nu te acceptă nimeni fără acele agenţii. Acestea îţi vând, pe lângă taxa de vârf care îţi conferă dreptul de a escalada muntele, nişte pachete de servicii, obligatorii prin lege: de exemplu, ofiţerul de legătură, care e reprezentantul guvernului în legătură cu expediţia. El trebuie plătit – salariu şi echipament, plus mâncarea şi deplasarea. La fel şi bucătarul, care e localnic. În pachetul minim de servicii mai intră şi mâncarea, pe tot drumul până la şi în tabăra de bază.“ Taxele de vârf, obligatorii, sunt mari: pentru Everest acestea se ridică la circa 50.000 de dolari pentru şapte persoane (plus alte câteva sute pentru fiecare persoană în plus). Probabil că criza şi-a făcut simţite efectele şi aici: din toamna anului trecut, guvernul nepalez a redus taxele de vârf cu 50% pentru sezonul de toamnă şi cu 75% pentru vară (un sezon mort, din cauza musonilor) şi iarnă. Pentru sezonul de primăvară, de obicei cel mai aglomerat, taxele au rămas la acelaşi nivel.
Prime pentru şerpaşi
Pe lângă biletele de avion şi plata transportului bagajelor, alte costuri importante sunt cele legate de porteri (şerpaşii care transportă echipamentul şi mâncarea, până la tabăra de bază sau chiar urcă până în vârf. În afară de plata pentru serviciile lor, porterii încasează nişte bonusuri care cresc odată cu altitudinea – de la 100 de dolari de persoană pentru atingerea taberei III până la 500 de dolari pentru cei care ating vârful. Deloc neglijabile sunt depozitele care se fac pentru folosirea unui elicopter în caz de accident (circa 4.000 de dolari) şi depozitul ecologic, în caz că sunt abandonate gunoaie pe munte (circa 1.000 de dolari).
Cum se merge „la blană“
Alpiniştii din Europa de Est (şi nu numai) urcă însă şi cu bugete „low cost“, spune Marius Gane. Dacă în cazul unor agenţii plata serviciilor poate ajunge la 40.000 de euro de persoană (cu aproape totul inclus, mai puţin biletele de avion, asigurările medicale şi alte câteva mărunţişuri), pe cont propriu e mult mai ieftin; se cumpără doar anumite servicii ale agenţiei şi, de regulă, se preferă rutele care pleacă din Pakistan sau China, unde taxele de vârf sunt sensibil mai mici decât în Nepal. „Anul trecut am fost în
Gasherbrum II, cu colegul meu Teodor Vlad, prin Pakistan. Bugetul nostru a fost de 7.000 de euro de persoană. Serviciile agenţiei au fost vreo 3.500 de euro, iar biletele de avion au costat puţin peste o mie de euro, tot pentru fiecare dintre noi. Dar astea au fost costurile fără echipament, pe care îl aveam deja. Un echipament individual e cam 3.000 – 4.000 de euro. Am văzut expediţii low cost făcute de italieni, spanioli – de cehi şi polonezi nu mai vorbesc; merg «la blană»! Se poate face un optmiar şi cu şase-şapte mii de euro, în general din contribuţii personale şi cu sponsori ca primăriile, consiliile judeţene sau mici firme.“
Expediţii pentru amatori
Dacă sunteţi pasionaţi de alpinism, trebuie să ştiţi că există agenţii care oferă expediţii pe Everest şi pe Cho Oyu (8.188 m). Preţurile sunt cam de 15.000 de dolari de persoană (inclusiv taxa de vârf, dar fără biletul de avion şi, de regulă, mâncare). Atenţie însă – un vârf de peste 8.000 de metri înălţime nu e locul cel mai potrivit pentru a învăţa tehnici de alpinism. E recomandabil să aveţi experienţă în domeniu; evitaţi agenţiile care oferă instruire la faţa locului.
7.000 de euro este bugetul minim al unei ascensiuni pe un vârf de peste 8.000 de metri înălţime, fără costurile echipamentului
Vârfurile de peste 8.000 m care nu au fost încă atinse de alpinişti români sunt Kangchenjunga (8.586 m), Lhotse (8.516 m), Annapurna I (8.091 m, considerat cel mai periculos vârf din lume din cauza avalanşelor) şi Shishapangma (8.027 m)
