Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) a efectuat, până în prezent, plăţi către 93% (26.000) dintre cei circa 28.000 de agricultori care deţin o suprafaţă de peste 50 de hectare, precizând că restul nu au primit subvenţiile din cauza problemelor la controlul prin teledetecţie. „26.000 din cei 28.000 de fermieri care deţin terenuri ce depăşesc 50 de hectare şi-au primit plăţile până acum, la ceilalţi (2.000, n.r.) au apărut probleme la controlul
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) a efectuat, până în prezent, plăţi către 93% (26.000) dintre cei circa 28.000 de agricultori care deţin o suprafaţă de peste 50 de hectare, precizând că restul nu au primit subvenţiile din cauza problemelor la controlul prin teledetecţie.
„26.000 din cei 28.000 de fermieri care deţin terenuri ce depăşesc 50 de hectare şi-au primit plăţile până acum, la ceilalţi (2.000, n.r.) au apărut probleme la controlul de teledetecţie, care s-a încheiat foarte târziu. Plăţile nu pot începe dacă toate formele de control nu sunt finalizate”, a declarat, azi, directorul general al APIA, Daniel Constantin.
Constantin a adăugat că, în acest an, APIA şi-a propus să înceapă conrolul prin teledetecţie la 5-6 iulie, să îl finalizeze în octombrie, iar în decembrie să demareze plăţile către agricultori.
„Anul trecut, controlul prin teledetecţie a început teoretic în septembrie-octombrie şi au existat întârzieri mari în acordarea plăţilor, e posibil ca atunci când se termină controlul să apară anumite probleme, precum supradeclararea de suprafaţă şi atunci noi trebuie să reluăm controalele şi se pierde timp. Anul acesta vrem să începem mai devreme, în iulie să facem controalele prin teledetecţie”, a spus Constantin.
Subvenţia acordată fermierilor este de 107 euro pe hectar.
SURSA. Mediafax