Acţiunile mai multor societăţi de pe piaţa secundară Rasdaq, printre care şi Saturn Alba Iulia, au preţuri sub valoarea nominală, o capitalizare mult mai redusă decât cifra de afaceri şi perspective pozitive de creştere.
Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) de a retrograda toţi emitenţii de pe piaţa Rasdaq într-un sistem alternativ de tranzacţionare este contersată de brokeri. Ei arată că, în acest moment, Rasdaq nu este o piaţă reglementată, ceea ce aduce prejudicii grave investitorilor şi companiilor care respectă regulile stabilite de Bursa de Valori Bucureşti. „Considerăm inacceptabil tratamentul diferenţiat pe care CNVM îl acordă celor două segmente ale pieţei de capital, BVB şi Rasdaq. Pe de o parte, emitenţii de pe piaţa BVB care îndeplinesc condiţiile unei pieţe reglementate sunt admişi de drept, iar, pe de altă parte, emitenţii Rasdaq care îndeplinesc aceleaşi condiţii sunt transferaţi pe sistemul alternativ de tranzacţionare“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Brokerilor.
Printre emitenţii de pe Rasdaq care respectă o mare parte din regulile unui sistem reglementat, adică raportări trimestriale, raportări ale operaţiunilor importante, un număr minim de acţiuni libere la tranzacţionare, se găseşte şi Saturn Alba Iulia. Listată la bursă din 1997, firma, specializată în turnarea de piese din fontă pentru maşini-unelte, face parte dintre emitenţii „nedescoperiţi“ de pe piaţa secundară, avånd o capitalizare incomparabil mai mică decåt cifra de afaceri.
Producţie pentru export
Brokerii se feresc în continuare să facă recomandări, din cauza trendului descendent prin care trece bursa în prezent, însă investitorii cu experienţă au răbdarea necesară căutării printre sutele de emitenţi tranzacţionabili de pe Rasdaq. Este evident că riscurile asociate investiţiei în aceste acţiuni rămån foarte ridicate, în special din cauza lichidităţii reduse, care poate pune investitorul în situaţia de a nu putea închide poziţia. Saturn Alba Iulia, simbol SATU, listată la categoria III-a, XMBS (necotate), a pieţei Rasdaq, ilustrează foarte bine problema lichidităţii. Din totalul de 148 de sesiuni de tranzacţionare din primele şapte luni ale anului, SATU a înregistrat transferuri doar în 92, cu volume şi valori scăzute. Cotaţia însă a reuşit să rămånă la cote apropiate de cele de la sfårşitul anului trecut, deprecierea fiind de 7%, pånă la valoarea de 2,07 lei pe titlu. În aceeaşi perioadă, scăderea indicelui compozit Rasdaq-C a fost de 10,5%, iar cea a BET-C, de 34,2%. Principalul acţionar al companiei este CIMU srl Cinisello Balsamo, societate italiană. De altfel, 92% din producţia Saturn de anul trecut a fost destinată exportului.
La preţul de 2,07 lei pe acţiune, capitalizarea SATU este de 4,1 milioane lei. Capitalul social al companiei este de 4,95 milioane lei, ceea ce înseamnă că valoarea de piaţă a titlului este mai mică decåt valoarea nominală. Cifra de afaceri netă înregistrată în 2007 a fost de 61,13 milioane lei, cu circa 6% mai mare decåt în anul precedent, iar în primul trimestru al anului în curs, cifra de afaceri s-a ridicat la 21,95 milioane lei, în creştere cu aproape 40% faţă de perioada similară din 2007. Creşterea 2007 faţă de 2006 a fost mai redusă decåt în anii precedenţi, cånd nivelul de majorare ajunsese la 18%-20%.
Cheltuieli nedeductibile
Profitul net a fost în scădere faţă de anul precedent, 0,1 milioane lei faţă de 0,38 milioane lei, din cauza cheltuielilor nedeductibile. „Rezultatul anului 2007 a fost influenţat de înregistrarea în costuri a sumei de 2,08 milioane lei reprezentånd cheltuieli nedeductibile, din care 1,18 milioane lei au fost dobånzi şi penalităţi de întårziere aferente obligaţiilor bugetare restante, iar 0,44 milioane lei au fost pierderi din creanţe incerte“, se arată într-un comunicat al companiei.
Cåştigul net aferent primului trimestru în 2008 este de aproape 0,2 milioane lei. Valoarea activelor imobilizate se ridica, la sfårşitul anului trecut, la aproape 3,1 milioane euro (10,3 milioane lei), din care au fost ipotecate sau puse sub gaj bunuri în valoare de 2,52 milioane euro. Investiţiile efectuate de companie în ultimii trei ani se ridică la două milioane de euro, pentru 2008 fiind programate investiţii de 0,6 milioane euro. Cota de piaţă a Saturn era de aproximativ 20% la finele anului trecut. „Turnătoria de fontă a ajuns la o capacitate de 21.000 de tone pe an, cu două cuptoare electrice cu inducţie. Vom continua investiţiile şi în 2008, pentru a mări capacitatea de producţie“, spune Petru Decean, directorul general al societăţii.
«Investiţiile din 2008, de aproximativ 0,6 milioane euro, sunt destinate măririi capacităţii de producţie, prin creşterea capacităţii de turnare, ajunse în prezent la 21.000 de tone pe an.»
Petru Decean, director general Saturn Alba Iulia
4,1 mil. lei este capitalizarea bursieră a companiei Saturn Alba Iulia, în condiţiile în care cifra de afaceri
din 2007 s-a ridicat la 61,1 milioane lei