Montero, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa farma locală, a intrat în insolvenţă. Compania este controlată de familia Tudorache, una dintre cele mai bogate din România, potrivit „Top 300 Capital”.

Conform Tribunalului Bucureşti, compania Montero a depus pe 15 februarie o cerere pentru a beneficia de prevederile concordatului preventiv (situaţie în care o companie cu datorii negociază cu creditorii o reeşalonare a datoriilor), însă Gheorghe Piperea, avocatul care reprezintă Montero SA, susţine că aplicarea concordatului preventiv nu mai este posibilă.

„Atunci când s-a cerut apelarea la concordat firma intrase deja în insolvenţa şi nu a mai fost posibil acest lucru”, a declarat Piperea pentru capital.ro. Pe 12 februarie, compania a depus şi o cerere pentru intrarea în insolvenţă.

60% dintre datorii, către furnizori

Potrivit lui Piperea, distribuitorul de medicamente Montero are datorii atât către furnizorii cu care lucrează, cât şi către bănci. „60% dintre datorii sunt către furnizori”, a subliniat Piperea. Pe lista creditorilor care au depus cereri de insolvenţă în curs de judecare se află Worwag Pharma Gmbh, Prisum International Trading, Seder Import Export. Dosarele au fost sau urmează să fie conexate.

Avocatul Montero a declarat că deocamdată urmează să fie numit administratorul judiciar care se va ocupa de insolvenţa companiei, pentru ca apoi să se întemeieze un tabel cu creditorii. „Va fi propus în următoarea perioadă şi un plan de reorganizare judiciară”, a mai spus Gheorghe Piperea. El spune că Montero va reuşi să revină la normal în primii 2 ani de la lansarea planului de reorganizare.

Probleme mai vechi

Montero a avut probleme şi în vara lui 2009, când mai mulţi furnizori (Bayer Schering Pharma, Plantovorel şi Alix Avien) au depus cereri de insolvenţă, însă au renunţat ulterior la procedurile judiciare.

Gheorghe Piperea a subliniat, de asemenea, că intrarea în insolvenţă prin concordat preventiv ar fi adus o serie de beneficii companiei. „În primul rând nu ar mai fi existat această imagine negativă legată de compania care este în insolvenţă. Mai mult chiar, perioada de restructurare ar fi fost mai redusă, de 1 an şi jumătate. De asemenea, concordatul ar fi asigurat întreţinerea parteneriatelor cu creditorii”, a declarat Piperea.

Familia Tudorache mai deţine şi lanţul de farmacii Remedio, care nu va fi afectat de intrarea în insolvenţă a distribuitorului de medicamente.

Montero a raportat în 2008 o cifră de afaceri de 51,6 milioane de euro. Montero şi Remedio fac parte alături de alte 13 firme din grupul Newarch Investments. Potrivit „Top 300 cei mai Bogaţi Români” realizat de revista Capital în 2009, averea familiei Tudorache se ridică la 30–35 milioane de euro.