Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a susținut că a descoperit că bugetul acestui minister este cu 66% mai mic decât cel real.
„Am stat de vorbă cu Direcţia de buget şi am constatat că anul 2019 a adus ministerului, MDRAP sau cum s-a numit, un buget total greşit. Astăzi mai avem un necesar de 66% de finanţare, comparativ cu ce s-a prognozat şi ce s-a prevăzut în bugetul iniţial. Un buget greşit cu 66% este o realizare a fostului Guvern, este de necrezut că s-a gândit şi s-a conceput aşa ceva pentru acest minister. Noi vom face toate eforturile pentru ca UAT-urile, antreprenorii, să poată primi sumele necesare pentru a-şi achita facturile şi obligaţiile faţă de parteneri pe contractele efectuate. Ministerul trebuie să se ţină de contractele semnate, avem nevoie de o altă relaţie cu mediul de afaceri’, a spus Ion Ştefan, la preluarea mandatului.
Acesta a susținut că cea mai mare neregulă pe care a găsit-o în minister este cea legată de buget, adică faptul că a fost proiectat un buget cu 66% mai mic decât „‘cel real”.
Potrivit acestuia, una dintre priorităţile sale este realizarea conectării gospodăriilor ţărăneşti la reţeaua de gaze româneşti.
„În aceste prime două zile de când sunt în minister am efectuat plăţilor către UAT-uri în vederea achitării facturilor emise de constructori, am transparentizat, prin publicare pe site, toate plăţile efectuate de către minister. Aceste plăţi vor fi afişate zilnic pe site-ul ministerului, începând de astăzi. (…) Chiar azi voi cere modificarea planului de audit în vederea realizării unui control riguros al implementării programelor şi voi publica şi raportul Curţii de Conturi, finalizat la minister în luna octombrie, pentru ca cetăţenii să cunoască în detaliu activitatea ministerului’, a adăugat ministrul.
În opinia sa, trebuie luate toate măsurile pentru evitarea dezangajării fondurilor europene şi pentru soluţionarea situaţiilor care fac obiectul procedurilor de punere în întârziere sau de infringement. P