Nicolae Ciucă cere asumarea responsabilităţii la nivelul Ministerului Muncii, condus de PSD

E nevoie de soluţii clare în domeniul pensiilor, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă. Preşedintele liberalilor a cerut Ministerului Muncii, care nu este condus de un ministru PNL, să prezinte o propunere clară pentru rezolvarea situației legate de pensii.

El a subliniat că această problemă nu ar trebui să fie atribuită Partidului Național Liberal, ci este o chestiune de asumare a responsabilității de către cei implicați.

Nicolae Ciucă a explicat că există o situație în care unii pensionari nu vor beneficia de o majorare a pensiei. Alții, deși sunt acoperiți de prevederile legii, vor vedea o scădere a pensiei în baza formulei actuale.

Totuși, aceștia vor rămâne în plată cu pensia actuală, iar în anii următori nu vor beneficia de indexare, deoarece este necesar ca prin acea indexare să se atingă mai întâi valoarea nominală a pensiei, după care să înceapă creșterea cuantumului acesteia în funcție de indexare.

„Există această situația în care cei cărora nu li se mărește pensia și cei care beneficiază de prevederile legii, dar pe aplicarea actualei formule pensia într-un anume fel scade, dar rămân în plată cu pensia actuală în anii următori nu vor beneficia de indexare pentru că trebuie ca prin acea indexare să se ajungă la valoarea nominală a pensiei și abia de acolo să înceapă să beneficieze de creșterea cuantumului pensiei în funcție de indexare”, a spune liderul PNL, vineri seară.

Nicolae Ciucă a menționat că a observat cum Partidul Național Liberal a fost învinuit, deși nu gestionează Ministerul Muncii. El a subliniat că aceasta este o chestiune care necesită asumarea responsabilității, verificarea problemelor și clarificarea situației.

Nicolae Ciucă
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Ciucă a adăugat că există și probleme legale, deoarece anumite prevederi ale legii nu ar trebui aplicate retroactiv. De aceea, el consideră că cei mai pricepuți în domeniul legislativ, comparativ cu el și colegii săi care pot lua decizii politice, ar trebui să vină cu propuneri pentru rezolvarea acestei situații.

„Am văzut că s-a dat vina pe Partidul Național Liberal, de parcă noi gestionăm Ministerul Muncii, motiv pentru care cred că e o chestiune simplă de asumare a responsabilității, de verificare a acestor probleme și clarificare și rezolvare a acestei situații, pentru sunt probleme inclusiv din punct de vedere legal, de o anumită problemă a legii care nu trebuie să se aplice retroactiv.

Ca atare, cei care sunt mai pricepuți ca mine în domeniul legislativ și decât noi care putem să venim să luăm decizii politice să primim propunerea necesară astfel încât să se rezolve această situație”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a indicat apoi Ministerul Muncii drept instituţia care ar trebui să vină cu respectiva propunere.

Probleme serioase semnalate în judeţul Alba

Casa Județeană de Pensii Alba a anunțat că mai multe decizii de recalculare a pensiilor din județ au fost retrase de la distribuire din cauza unor posibile erori. Pensionarii au semnalat retragerea acestor decizii, iar oficialii instituției au confirmat că ele vor fi reanalizate înainte de a fi trimise din nou.

Potrivit unor surse din presa locală, se estimează că aproximativ 1.000 de decizii ar putea fi afectate, deși numărul exact nu este cunoscut. Conducerea Casei Județene de Pensii Alba a subliniat că verificările sunt în curs pentru a preveni transmiterea unor documente incorecte către pensionari.

O reacţie a venit ulterior din partea Ministerului Muncii.

„Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a luat act de informațiile apărute în presă referitoare la cele 17 decizii de recalculare a pensiilor transmise de către lucrători ai Oficiului Județean de Poștă Alba către pensionari și care au fost retrase ulterior de la beneficiari.

Facem precizarea că o astfel de procedură nu este prevăzută în acești termeni în Convenția încheiată cu Poșta Română.

MMSS cere urgent Companiei Naționale Poșta Română și Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la această situație”, se arată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului.