UiPath are parte de numeroase procese. Unicornul românesc e acuzat că ar fi indus în eroare investitorii. Rezultatele financiare ale UiPath (PATH) au depășit însă așteptările Wall Street. Acțiunile au crescut cu 11,47%, la peste 18 dolari, a arătat analistul eToro Bogdan Maioreanu.
El a menționat că datele au fost umbrite însă de litigii de tip acțiune colectivă intentate în ultimele zile în SUA. Compania este acuzată că ar fi indus în eroare investitorii cu privire la perspectivele de creștere ale afacerilor sale.
UiPath a înregistat venituri în încurcare
Rezultatele financiare ale UiPath pentru al doilea trimestru fiscal 2024, încheiat la 31 iulie 2023, arată că veniturile au crescut la 287,3 milioane de dolari. Ele sunt în urcare cu 19% față de anul precedent. UiPath a raportat o pierdere în al doilea trimestru de 77,6 milioane de dolari, în scadere cu 35% față de pierderea de 120,4 milioane de dolari din perioada similară a anului trecut.
Privind în perspectivă, UiPath a anunțat că se așteaptă la venituri pentru al treilea trimestru fiscal cuprinse între 313 și 318 milioane de dolari.
Compania a mărit estimările privind veniturile pentru întregul an
Compania și-a mărit ușor estimările privind veniturile pentru întregul an, care se situează acum la 1,28 miliarde de dolari în medie. Consiliul de administrație al UiPath a autorizat, de asemenea, răscumpărarea de acțiuni în valoare de 500 de milioane de dolari.
UiPath furnizează o platformă de automatizare end-to-end care oferă o gamă de procese robotizate (RPA). Este vorba inclusiv utilizarea inteligenței artificiale prin intermediul unei suite de programe interconectate. Compania este foarte populară printre investitorii români. Este a treia cea mai deținută acțiune de către românii care au conturi pe platforma socială de investiții eToro.
Dată în judecată de mai multe firme de avocatură din SUA
UiPath a fost dată în judecată de mai multe firme de avocatură din SUA. Acestea acuză compania că ar fi indus în eroare investitorii cu privire la perspectivele sale de crestere. Acest lucru ar fi dus la pierderi pentru investitori.
UiPath nu a răspuns la acuzațiile firmelor de avocatură până la momentul redactării acestui articol. Pentru investitori, raportul financiar al companiei este o veste bună. Dar impactul acestor litigii colective este dificil de evaluat în acest stadiu foarte timpuriu.
Datele financiare ale UiPath arată o scădere a pierderilor și, de asemenea, o poziție de numerar foarte puternică. Compania a menționat că răscumpărarea de acțiuni în valoare de 500 de milioane de dolari arată încrederea pe care o au în afacere, generarea continuă de fluxuri de numerar, soliditatea bilanțului și în viitorul acesteia, ca arătat analistul eToro, citat de adevărul.ro.