Probleme mari în Pașcani. Zeci de angajați ai unei firme au fost depistați infestați cu noul coronavirus. Autoritățile au luat măsuri de ultimă oră.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dispus întreruperea activităţii într-o secţie a unei fabrici din municipiul Paşcani, după depistarea mai multor cazuri de COVID-19 în rândul angajaţilor.
Purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu, a anunţat sâmbătă că ancheta epidemiologică a fost demarată după depistarea noului coronavirus la patru dintre angajaţii societăţii.
„Testările ulterioare au arătat că încă 22 de angajaţi au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19. În momentul de faţă sunt 26 de persoane confirmate pozitiv. Măsura de întrerupere a activităţii a fost luată pentru 14 zile, perioadă în care angajaţii acestei secţii trebuie să stea izolaţi la domiciliu. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare”, a declarat Marius Voicescu, anunță Agerpres.