Decizia lui Mark Zuckerberg de a nu sancţiona comentariile provocatoare ale preşedintelui Donald Trump faţă de protestele din SUA a provocat un scandal monstru la Facebook. Angajații au trecut la amenințări iar boss-ul companiei se confruntă cu o revoltă de neimaginat.
Mark Zuckerberg are probleme mari după ce mai mulți angajaţi ai Facebook au criticat pe Twitter sa de a nu sancţiona comentariile provocatoare ale preşedintelui Donald Trump faţă de protestele din SUA. Aceștia au aplaudat, în schimb, Twitter pentru că a luat măsuri, relatează Reuters, citată de News.ro. Este un moment critic pentru mai marele Facebook din cauza revoltei izbucnite, mai ales că valul de critici au marcat un caz rar de angajaţi de nivel înalt care îşi critică directorul general, cel puţin trei din şapte postări critice văzute de Reuters provenind de la persoane care se recomandă a fi directori de rang înalt.
“Mark greşeşte şi voi încerca în cel mai vocal mod să îl fac să se răzgândească”, a comentat pe Twitter Ryan Freitas, director pentru proiectare de produs la Facebook News Feed. La rândul său, Jason Toff, director pentru gestionare de produs, a scris într-un tweet: ”Lucrez la Facebook şi nu sunt mândru de modul în care ne prezentăm. Majoritatea colegilor cu care am vorbit simt la fel. Ne facem vocea auzită”.
”Recunoaştem durerea pe care o simt acum mulţi oameni, în special comunitatea de culoare”, a comentat și un purtător de cuvânt al Facebook, Andy Stone, într-un text, referindu-se la angajaţii companiei.
Trebuie amintit că Twitter a marcat cu un avertisment un tweet al preşedintelui Trump, în care acesta a inclus fraza ”când încep jafurile, încep şi împuşcăturile”. În Statele Unite au izbucnit proteste violente în mai toată țara în urma morţii unui bărbat de culoare, George Floyd, în timp ce se afla în custodia poliţiei din Minneapolis, lunea trecută.
Facebook a refuzat să ia măsuri împotriva aceluiaşi mesajal lui Trump, Zuckerberg afirmând vineri, într-o postare pe Facebook, că, deşi consideră că remarcile sunt ”profund ofensatoare”, nu încalcă politica reţelei de socializare împotriva incitării la violenţă şi că oamenii trebuie să ştie dacă guvernul intenţionează să desfăşoare forţe. “Respect pentru integritatea echipei @Twitter, pentru că a marcat mesajul”, a scris David Gillis, director pentru design de produs.