Probleme mari la Organizația Națiunililor Unite (ONU). Reuniunile față în față au fost suspendate după ce cinci persoane au fost descoperite infectate cu noul coronavirus.
Pandemia de coronavirus a făcut ravagii și la ONU. Cinci persoane de rang înalt au fost descoperite infectate cu COVID-19 și toată reuniunea s-a dat peste cap. A fost suspendată de urgență.
Probleme mari la ONU!
Toate reuniunile în persoană care au fost programate săptămâna aceasta la sediul ONU din New York au fost anulate după descoperirea a cinci cazuri de infecţii cu COVID -19 la misiunea diplomatică a Nigerului, au anunţat marţi Naţiunile Unite, relatează AFP.
”Recomandarea serviciului medical a fost de a anula reuniunile în persoană, marţi, la sediul ONU, în aşteptarea urmăririi contactelor” pe care le-au avut persoanele infectate, se arată într-o scrisoare adresată luni seara de preşedintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir.
Marţi după-amiază, într-o nouă notă, Volkan Bozkir a indicat că această măsură a fost prelungită până la sfârşitul săptămânii la recomandarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres.
El a cerut ”suspendarea tuturor întâlnirilor în persoană până la sfârşitul săptămânii pentru a măsura mai bine gradul de expunere (la virus) şi pentru a finaliza o procedură de urmărire completă” a persoanelor cu care bolnavii au fost în contact, a precizat preşedintele Adunării Generale.
Nigerul este unul dintre membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate. O reuniune a acestui Consiliu, prezidat în octombrie de Rusia, programată pentru marţi dimineaţa la sediul organizaţiei, va avea loc loc prin videoconferinţă, conform Agerpres.