Potrivit unui comunicat al instituției, în cadrul controalelor, reprezentanţii ITM Bucureşti au dispus 12 sistări de activitate şi au aplicat 403 măsuri referitoare la respectarea de către angajatori a legii protecţiei angajaţilor în perioadele cu temperaturi extreme.
În ceea ce privește sancțiunile și avertismentele, în cadrul controalelor din luna iulie, reprezentanţii ITM au aplicat 42 de amenzi contravenţionale, în valoare de 236.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Totdată, inspectorii de muncă au aplicat şi 399 de avertismente, „lucru care arată şi caracterul preventiv al acţiunilor desfăşurate”, se mai arată în comunicat.
Măsurile împotriva COVID-19 au fost verificate și ele
De asemenea, în cadrul controalelor desfăşurate în luna iulie a fost verificată şi respectarea de către angajatori a măsurilor stabilite şi dispuse prin acte normative privind protecţia împotriva SARS-COV-2.
Acţiunile de control se încadrează în strategia de acţiune a ITM Bucureşti privind combaterea muncii nedeclarate şi identificarea abaterilor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, se menţionează în comunicat.
Legat de seria de controale din luna iulie, aceasta s-a desfăşurat cu respectarea tuturor măsurilor stabilite şi dispuse prin acte normative privind protecţia împotriva SARS-COV-2.
Acţiunile de control s-au realizat sub coordonarea şi îndrumarea inspectorului şef al ITM Bucureşti, Constantin Bujor, se precizează în comunicat.